Ca şi la Gala Fotbalului din decembrie, el va veni la deschidere singur deoarece soţia sa Consuelo este gravidă în luna a şasea şi nu poate călători cu avionul.
Deşi “Briliantul” a vrut să dea drumul la clubul “Pacha” încă din luna februarie, chiar de Dragobete, mai era totuşi nevoie de obţinerea unor aprobări de la Primărie pentru ca acesta să poată fi lansat.
Sora fotbalistului, Laura Mutu, este cea care se ocupă de bunul mers al afacerii, unde fotbalistul Fiorentinei este acţionar, alături de Ştefan Brotac şi spaniolul Manolo. Lucrările la barul amplasat pe locul fostului Bingo Europa (din Piaţa George Coşbuc) au demarat încă din toamna anului trecut, acum fiind în curs de finalizare.
Clubul, care se întinde pe o suprafaţă de 800 de metri pătraţi, este de departe cel mai mare din România, investiţia ridicându-se la aproximativ 800.000 de euro. Pentru amenajarea interiorului s-au adus numai materiale de construcţie de cea mai bună calitate din străinătate, mai precis din Spania, de la gresie şi faianţă, până la marmură.
Băile sunt şi ele de lux, realizate din faianţă neagră şi gresie de aceeaşi culoare. “Pacha” este un nume care a devenit sinonim, în timp, cu Ibiza, sub aceeaşi siglă celebră fiind încă 23 de cluburi în lume. Versiunea din Ibiza este cea mai cunoscută, clubul având 15 baruri, un restaurant, un bar sushi, magazin şi terase în aer liber.
Discoteca din Bucureşti va fi inaugurată în această lună în cadrul a două evenimente speciale, unul pentru presă şi altul pentru marele public. “Briliantul” va fi prezent la lansarea pentru presă şi prieteni, dar fără soţia sa, Consuelo, care este gravidă în luna a şasea şi nu poate călători cu avionul.
A luat pizzeria de la Anamaria
În urmă cu mai mulţi ani, Mutu a mai deschis în Capitală clubul “Life”, unde era asociat cu naşul său, Nicu Gheară. Internaţionalul român este şi proprietarul unei pizzerii din Bucureşti, care a aparţinut impresarei Ana Maria Prodan, aceasta fiind asociată cu fotbalistul Fiorentinei în mai multe afaceri. În toamna trecută, Mutu a preluat pizzeria, lăsând-o tot pe sora lui, Laura, să o administreze.
Click.ro
Adi Mutu îşi lansează barul fără Consuelo
<p>Fotbalistul Fiorentinei îşi doreşte să lanseze clubul în luna femeilor, el ţinând săptămânal legătura cu co-acţionarii localului, pentru a grăbi lucrările. </p>
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Locuitorii cartierului Viena din Oradea continuă să reclame starea precară a drumurilor de acces, sesizările ajunse la redacția bihon.ro fiind susținute și de numeroase postări în aplicația Oradea City Report.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Deși tendința generală a ultimilor ani arată o reducere constantă a restanțelor fiscale, există și situații excepționale care afectează semnificativ datele contabile.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
De la începutul crizei refugiaților ucraineni, generată de războiul din țara vecină, Oradea a fost unul dintre orașele în care au fost asigurate mijloace de sprijin prin decontarea cazării și mesei pentru cei care aveau nevoie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat cu antecedente pentru furt de lemne a murit marți, după ce a fost lovit de o creangă în pădurea din Sălaj.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La sediul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, ministra Diana Anda Buzoianu a convocat o întâlnire de lucru cu reprezentanți ai administrației publice locale, alături de președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), Florin Bănică.
România
Premierul Ilie Bolojan a avut, în 3 februarie, o întrevedere importantă cu o delegație de primari din întreaga țară, discuțiile vizând în special conturarea bugetului pentru 2026 și modul de gestionare a finanțelor la nivel local, potrivit informațiilor publicate de site-ul stiripesurse.ro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!