“Am iniţiat acum cinci ani un demers împotriva nepotismului universitar, demers concretizat în Forumul Academic Român, un ONG cu activitate în domeniul educaţiei. În Comisia prezidenţială am fost cooptat ca expert pe probleme de educaţie, nu ca reprezentat al ONG-ului. Situaţia apărută prin implicarea politică a Elenei Băsescu mă pune într-un conflict de interese însemnând că eu trebuie să lucrez în acelaşi timp în Comisia prezidenţială şi să critic atitudinea familiei Băsescu raportat la această implicare politică a fiicei preşedintelui”, a spus Eugen Stamate.
Întrebat ce legătură are activitatea politică a Elenei Băsescu cu problemele mediului academic, Stamate a răspuns că faptul că se încurajează “astfel de comportamente în mediul politic” ar putea avea impact şi în mediul academic, mai ales în condiţiile în care foarte mulţi politicieni sunt şi cadre didactice.
El a precizat că i-a trimis demisia şefului statului şi consilierului pe probleme de educaţie, duminică, imediat cum a aflat că Elena Băsescu a fost aleasă “cu 98% din voturi” în funcţia de secretar general la Organizaţia de Tineret a PLD.
“Chiar şi faptul că a fost aleasă cu 98% demonstrează imaturitatea societăţii noastre”, a spus Stamate.
El a precizat că nu face parte din niciun partid politic.
Băsescu, acuzat de nepotism
Reactualizat la:
Eugen Stamate, membru în Comisia prezidenţială pentru educaţie şi cercetare, a anunţat, miercuri, că a demisionat din funcţie imediat ce a aflat că fiica cea mică a şefului statului, Elena Băsescu, a fost aleasă "cu 98% din voturi" secretar general al OTPDL.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
România
Premierul Ilie Bolojan afirmă că Guvernul analizează modificarea legislației pentru a permite reducerea impozitelor locale peste nivelul minim stabilit prin lege, după majorările recente.
Bihon CSM Oradea
„Leii roșii” au susținut miercuri seară ultima lor partidă de acasă din actuala campanie europeană, în compania liderei autoritare a grupei L, Pallacanetro Reggiana.
FC Bihor
Jucător polivalent, cu apariții ca mijlocaș central și fundaș dreapta, Denis Iosif Sala este noul jucător al FC Bihor Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a declarat marți, 4 februarie, că situația suspendării temporare a curselor operate de compania HiSky pe ruta Oradea–Londra va putea fi clarificată public în cadrul conferinței de presă ce va avea loc la Aeroportul Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a anunțat că, în data de 21 februarie, județul Bihor va fi vizitat de proprietarul domeniului schiabil Jasna din Slovacia, unul dintre cele mai cunoscute și bine organizate domenii schiabile din Europa Centrală, aflat într-o perioadă de expansiune accelerată.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Județean Bihor a prezentat raportul de activitate pentru anul 2025, într-o conferință de presă susținută de președintele CJ, Mircea Mălan, și vicepreședintele Horea Abrudan.
Citiți principiile noastre de moderare aici!