Potrivit acestor criterii, cadrele didactice vor primi salarii mai mari în funcţie de performanţele la clasă ale elevilor, de rolurile pe care şi le asumă – activităţi extracurriculare, parteneriate, activităţi interdisciplinare -, în funcţie de aplicarea metodelor moderne de predare şi de contribuţia profesorului la prestigiul şcolii.
Evaluarea profesorilor va porni de la progresul şcolar. Astfel, la începutul anului şcolar, elevii vor fi testaţi pe baza unor subiecte formulate la nivel naţional, iar rezultatele testelor vor fi punct de plecare pentru stabilirea salariilor. Cadrele didactice vor fi evaluate de directorul şcolii, consiliul profesoral, elevi, părinţi şi comunitate. Noua modalitate de salarizare va da directorului şcolii mai multe atribuţii şi va limita rolul inspectoratelor şcolare.
Itnroducerea noilor criterii stârneşte reacţii diferite printre elevi şi profesori.
Trebuie foarte bine gândite şi întrebaţi în primul rând profesorii. Şi în legătură cu subiectivismul care poate exista din partea consiliului de administraţie şi al profesorilor, iar ar putea influenţa negativ aplicarea corectă a lor , este de părere Geta Bercaru, lider de sindicat şi profesor de matematică.
Totul este subiectiv, am avut profesori exigenţi la clasă pe care nu i-am plăcut pe moment, din cauza exigenţei lor, şi probabil le-am fi dat note mici dar pe măsură ce timpul a trecut, am văzut că ce ne-au învăţat a fost benefic pentru noi şi acum îi iubim , săune şi Andra Petre, elevă clasa a XII-a.
Ministerul Educaţiei a solicitat inspectoratelor şcolare ca, până la 28 noiembrie 2008, să popularizeze propunerile la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ şi să organizeze dezbateri pe această temă. La discuţii sunt invitaţi să participe inclusiv reprezentanţi ai comunităţilor locale şi ai federaţiilor sindicale.
Realitatea.net
Citiți principiile noastre de moderare aici!