Liderul lumii interlope craiovene, Mihăiţă Pârvu, zis Caiac, a fost împuşcat mortal luni noaptea, aproape de centrul Craiovei, de faţă cu fiul său. Scandalul a izbucnit după ce Caiac câştigase aproape 50.000 de euro la poker de la ucigaşul său. Poliţia craioveană este acum în alertă maximă, de teamă ca prietenii interlopului să nu încerce să-i răzbune moartea.
Povestea a început în urmă cu două săptămâni, când Caiac şi Mavriche s-au întâlnit la cazinoul Champion, patronat de acesta din urmă, unde au jucat cărţi toată noaptea. Când au făcut socotelile, Mavriche câştigase aproape 40.000 euro.
![]()
Mihai Pârvu a achitat 35.000 de euro, rămânând stabilit ca în câteva zile să îi dea câştigătorului restul de bani. După ceva timp, cei doi au stabilit să se întâlnească luni seara pentru o nouă partidă de poker.
Pentru a putea onora partidele, Mavriche susţine că s-a împrumutat de 50.000 de euro de la nişte ţigani din Faţa Luncii, în speranţa că şi de data aceasta va avea noroc.
La început, sorţii i-au fost favorabili patronului cazinoului, însă, după ce pe masă au apărut trei pachete de cărţi noi, Mavriche a început să piardă. Până spre dimineaţă, toţi cei 50.000 de euro ai lui Mavriche ajunseseră în buzunarul lui Caiac. După ce jocul s-a terminat, concubina lui Cătălin Mavriche i-a atras acestuia atenţia că a fost furat la cărţi, după ce a găsit pachetele grandate aruncate la gunoi. Înfuriat, bărbatul l-a sunat pe Caiac şi i-a cerut socoteală. Partenerul său de poker i-a dat întâlnire în faţa imobilului în care locuieşte, blocul b2, de pe strada Constantin Brâncuşi.
Mavriche a fost aici întâmpinat de Mihăiţă Pârvu, de fiul acestuia şi de doi dintre locotenenţii acestuia, fraţii cunoscuţi ca Irinel şi Chinezu. Ei s-au luat la ceartă, iar Caiac a scos un cuţit şi l-a tăiat pe Mavriche în zona feţei şi pe antebraţul stâng. Atunci, rănitul a scos un revolver pe care l-a îndreptat spre Caiac. A tras patru focuri de armă, două dintre gloanţe lovindu-l pe Mihai Pârvu în cap şi în zona toraco abdominală. Mavriche a fost dus imediat la spital, iar Caiac a rămas în faţa blocului, pe trotuar, în stare de şoc, dar conştient.
Soţia lui Pârvu şi-a dat seama târziu că acesta este rănit, aşa încât au mai trecut aproximativ 30 de minute până când Caiac a ajuns la spital. Medicii intenţionau să intervină pentru a-i scoate cele două gloanţe, însă Pârvu a intrat în stop cardiorespirator ireversibil. Cadrele medicale l-au băgat imediat în camera de resuscitare, iar timp de 45 de minute au încercat să îi salveze viaţa. Eforturile lor au fost însă inutile. Lângă patul lui Mavriche au fost postaţi doi poliţişti, care să aibă grijă pe de o parte ca Mavriche să nu dispară şi pe de altă parte ca nu cumva să fie linşat de locotenenţii lui Caiac.
Imediat după ce Mihai Pârvu şi Cătălin Mavriche au fost aduşi la spital, în curtea unităţii medicale s-au adunat zeci de interlopi. La un moment dat, la poarta spitalului şi-au făcut apariţia şi câţiva prieteni de-ai lui Mavriche. Unul dintre ei a fost alergat şi lovit cu picioarele de amicii lui Caiac. Conducerea IPJ Dolj a trimis mai multe echipaje la spital, iar străzile oraşului au fost împânzite de maşini ale Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj. „Am luat măsurile necesare ca să prevenim alte incidente. Sunt echipaje care patrulează în tot oraşul, pentru a nu mai avea parte şi de alte răfuieli“, a explicat comisarul-şef Gheorghe Bică, şeful IJP Dolj. Poliţiştii şi procurorii care au preluat cazul au întocmit deja dosar penal pe numele lui Cătălin Mavriche, pentru comiterea infracţiunii de omor.
„Nu poate fi vorba de legitimă apărare, atunci când infracţiunea este comisă cu o armă deţinută ilegal“, a mai spus Bică. Anchetatorii au găsit în faţa blocului unde a fost împuşcat Caiac două pistoale. Dintr-unul lipseau patru cartuşe, iar celălalt era nefolosit. Cătălin Mavriche a ajuns în cercurile lumii interlope de foarte puţin timp, el fiind, până acum un an, unul dintre mulţii bătăuşi anonimi ai oraşului. El a strâns din carduri aproximativ 350.000 de euro, pe care i-a investit în cazinoul Champion din cartierul Lăpuş. Când a dat de bani, Mavriche şi-a cumpărat un Audi Q7, iar apoi i-a luat şi iubitei sale un Porsche Cayenne. Acest scandal este ultimul dintr-un lung şir de batăi şi împuşcături care au avut loc pe străzile Craiovei.
Reamintim că şi în urmă cu trei zile, tot aproape de centrul Craiovei, a avut loc o răfuială între interlopii din oraş. Atunci reglarea de conturi s-a terminat doar cu însemnate pagube materiale, după ce autoturismul Mercedes S Class care aparţinea obscurului om de afaceri Constantin Dâlgoci a fost incendiat de partenerii de afaceri cărora le datora importante sume de bani.
Trimite articolul
Xpfuai de capu meu, ce scandale in craiova.. jur, numai in filme vezi de astea, borâti toti de acolo, doamne bate-i.. as extermina jud. dolj de pe harta, plin de tigani si cacati penali acolo
foarte bine! lasati i sa se omoare interlopii astia sa scapam de cat mai multi! da i dreaq, oameni care toata viatza incearca sa para cat mai “DURI” si le trebuie “locotenenti” care sa ii apere, ca singuri nu se descurca. ahahaha ce ma bucur ca fix sefu lumii interlope o luat tzeapa
Si la noi la Oradea ar trebui ca interlopii sa se omoare intre ei macar am scapa si noi de cativa.
E foarte bine ca ei regleaza conturiei intre ei ca politia ,procuratura si instanta sunt nule dar asta numai in Romania se poate intampla asa cum a zis la politia din Craiova ca interlopii ii depasesc,dar atunci dupa ce dracu iau salarii de zeci de milioane de lei
Traiasca tara talharilor,criminalilor ca asta este Romania groapa de gunoi al EUROPEI si sa mai zicem ca suntem mandri ca suntem romani hahahahahahaha……….
Mai Harap-Alb, ai fost tu in Craiova de vorbesti asa? Sincer, eu n-am vazut “cacati penali” cat am stat acolo, dar in Oradea am dat de ei la tot pasul… Si ultimul a postat prima parere la un articol despre moartea lu` Caiac…
Pana se omoara cacatii intre ei e ok.
Eu stau acum mai mult prin oradea si sincer sa fiu nu prea am vazut asa multi interlopi ca la noi.si toti maimutoii de au pareri ca si primul ce a postat sa se abtina cel putin pana ajung in craiova si stau cel putin 1 an,chiar daca stiu sigur ca nu ar fii instare sa reziste pentru ca pe multi nu ii duce capu ! Eu stau in craiova si stiu exact tot ce se intampla mai ales ca am avut deaface si am trait si in astfel ce cercuri.Dumnezeu sa-l odihneasca pe cel mai cunoscut om din craiova si sa le dea putere copiilor si sotiei sa treaga peste tragedia asta ! :(( CONDOLEANTE.
imi pare rau de caiac pentru ca era un om mare nu mai vb voi cacatilor,eu sunt de la targoviste si omu e respectat peste tot,sa ridicat saracu ala sa traga cu pistolu oricum merita moartea,sa te odihnesti in pace ,regrete eterne de la targoviste
Părerea ta
Ba astia care va credeti duri si cu fite in cap mai terminati ma cu prostiile. Una la mana… invatati sa scrieti romaneste, a se vedea unu care nu stie sa scrie. Doia la mana: who cares daca a murit sau nu caiac sau cu pisici il chema … e plina ROmania de asa zisi smecheri, si nu sunt doar in Dolj, sunt peste tot … si ptr ala care il lauda …. si care ne rade in nas ca muream pe noi de frica: bai tataie, aveam lucruri mult mai importante de facut, sa muncim sa ne traim viata, nu sa traim din tepe si din furat …
si dupa cum spuneam ….. who cares … unul mai putin … intr-un an de zile au sa apara 2 in locul lui … asa ca oricum ar fi nu-i dam inainte … condoleante, ptr ca a fost om, indiferent de cine a fost si ce-a facut …. da in rest… din cate stiu cam trait vreo 30 de ani in Craiova, si-a meritat soarta … si ca el ar cam trebui sa sfarseasca multi …..
whatever ……. vaya con dios …..
oricum ar fi, ROmania e acelasi bulshit cu alta palarie …
Razbunare
nu conteaza ce a facut sau ce nu a facut…a avut o moarte tragica… tot ce cred e ca ori in libertate ori in inchisoare mavrichie nu va mai face mult timp ubmra pamantului…..nu cunosc persoanele dar totusi am auzit k nici caiac nu a tzepit oamni sarmani a tras dupa smecheri…oricum d`zeu sa`l ierte k nu cred ca ce a facut el nu are iertare
omogiile mele familiei ,era un om bun si un prieten bun , si MAVRIGHE nu va scapa asa usor promitem asta cu timpul conturile si razbunarea lu caiac se vor face
mama ce tovaras esti ba silviule tu ku caiak sa mor yo si u:)=)),bv koiaue sa nul lasi asa p mavrike:>,sa iei atitudine
deja din buzau sa auzit discutii si neamurile de tigani din Braila si Buzau sunt pe urmele lui MAvriche si eu zic k acum acea persoana poate sa fie declarata moarta…