Mai mult, va exista o a doua rubrică, unde pot fi reclamate cazuri de abuzuri sau agresiuni în rândul elevilor.
Plângerile trebuie trimise pe site-ul instituţiei. Elevii pot reclama profesorii prea duri sau pe cei care-i nedreptăţesc. Şi părinţii pot interveni, exprimându-şi opiniile cu privire la corectitudinea şi comportamentul neadecvat al dascălilor.
Având în vedere numeroasele incidente petrecute în unităţile de învăţământ , tinerii argeşeni cred că iniţiava este bună şi promit vor accesa adresele respective ori de câte ori va fi nevoie.
În ceea ce-i priveşte pe profesori, nu toţi sunt de aceeaşi părere. Unii dintre ei se tem poate că vor fi reclamaţi şi vor suporta şi consecinţele.
Informaţiile trimise online vor fi citite doar de inspectorii şcolari şi în niciun caz nu vor avea acces la ele cetăţenii, pentru a fi protejată identitatea celor care sesizează sau a celor care sunt reclamaţi.
Trimite articolul
XInvatatoarea Mitu Cerasela Ionica de la scoala din com Mihaesti, jud Arges, se cearta la scoala in fata noastra cu femeile barbatilor cu care umbla.E buna tipa, vine numai cu fuste scurte, pana in git,iar cand fumeaza in curtea scolii, toti baietii se inghesuie sa-i vada cracii.
mitu cerasela ionica e o tarfa, care umbla cu barbati insurati
inv mitu cerasela ionica de la scoala mihaesti s-a certat din nou luni in curtea scolii cu sotia amantului sau, au iesit copiii ca la circ, invatatoarea ii striga sotiei ca e maqi frun
moasa si de asta se uita sotul doamneu
i la ea.urat comportament
Pantilie Ninusa este o femeie frustrata, capabila de multe josnicii. E timpul sa inteleaga ca dragoste cu forta nu se poate. Oricat incearca sa o denigreze pe doamna invatatoare Mitu Cerasela nu va reusi. Colegii, parintii si copiii o apreciaza si o iubesc. Se crede o doamna dar de fapt este o mare mahalagioaica.
Cat de proasta poate sa fie aceasta femeie MITU CERASELA IONICA incat sa creada minciunile unui barbat
casatorit care o tine doar pentru sex.Se lauda ca ea, tarfa e mai buna , mai frumoasa ,crede toate astea in speranta ca cea de acasa e vai de mama ei.Ai facut depresie de cati ani te lupti sa-i iei locul celei pe care o numesti acum frustrata, esti tarfa tampitului de PANTILIE NICULAE pe care l-ai adus in sapa de lemn, de ani de zile , dupa cum bine te impaunezi.Intamplarea a facut sa o vad mai bine pe aceasta doamna PANTILIE SI, intradevar aste o minunata doamna,frumoasa,mult mai frumoasa decat tine , cu o voce suava si calda nu cum ai tu vocea ca si scoasa din fundul butoiului, de fapt si vocea iti este ca si fata.Nici nu te compari cu doamna.
Ce ai castigat?Ce a pierdut scoala prin comportamentul tau?Imi este rusine ca sunt colega cu tine, imi este jena de elevii mei pe care tu nu vrei sa-i auzi cum chicotesc pe la colturi, razand pe seama ta, iar cu ultima cearta cu doamna, sotia amantului tau in curtea scolii ai pus capac si vad ca mai ai si tupeul sa o ataci tot tu pe doamna Pantilie.Ma intreb de ce conducerea inspectoratului nu s-a sesizat pana acum?Sa-ti fie rusine MITU CERASELA IONICA CA NE FACI SI SCOALA SI BREASLA DE RAS!
Ne-am distrat cand inv MITU CERASELA s-a certat din nou in curtea scolii cu una din sotiile amantilor cu care se culca pt bani ca e amarata si acum ii mai taie si din salariu si, probabil dupa acest comportament inadecvat unei institutii de invatamant o va da si afara si vor ramane cadre didactice adevarate, ea poate sa predea pe centura,acolo e profesoara!
Cand un barbat se casatoreste si traieste 26 de ani cu o femeie o face pentru ca o iubeste .Ca pe parcurs apare , pe rand cate o fufa cu coada ridicata asta e altceva.MITU CERASELA IONICA crede ca e suficient sa distrugi o familie?Doamna Pantilie careia te lupti de mult timp sa-i iei sotul este o doamna si nu o parasuta ca tine.Cat crezi ca te va mai rabda DUMNEZEU pt cata suferinta ai adus in familia lor?
Si nu te mai aprecia singura, lasa-i pe altii sa o faca.Parintele ala daca ar fi dorit sa iti faca o apreciere si-ar fi dat numele.Las-o pe femeia aia in pace, ea nu a gresit cu nimic in fata ta.PROBLEMA ei este cu sotul ei, acel patron de carton pe care tu l-ai distrus de a ajuns de rasul lumii si nu mai scoate capul in Campulung de rusine.Lasa-i familia si casa in pace si nu te mai lega de doamna asta , nu e treaba ta daca sotul ei o mai iubeste sau nu.
invatatoarea MITU CERASELA IONICA de la Scoala Generala DIN Mihaesti este o puoare ordinara.NU Iintelege ca e buna doar la supt pula si atat, faptul ca se roaga de mine sa imi suga pula nu inseamna dragoste, inseamna placere pe care numai o putoare ordinara ca ea stie sa mi-o satisfaca.De fapt asa am si cunoscdut_o, pe centura si de cand am urcat-o in masina mi-a aratat ca nu are chiloti pe ea si daca vreau una scurta.Ma deranjeaza ca nu imi lasa sotia in pace, ii spune ca nu o iubesc, ce stie o putoare despre dragostea mea si sotia mea cu care sunt impreuna de 27 de ani si care mi-a daruit 2 fete minunate.Potoleste-te MITU CERASELA IONICA daca vrei sa iti mai dau pula la supt1
Nu femeile distrug familiile barbatilor insurati cu care se cupleaza, ci ei insisi le distrug! Daca o femeie refuza , respectivul cauta o alta si atat! Asa ca nu o mai injurati atat pe femeia asta MITU CERASELA IONICA , PROFESOARA LA O SCOALA DIN MIHAESTI, ci injurati-l pe Pantilie!Sincer, eu am primit nenumarate propuneri de la bosorogul asta amarat si pur si simplu i-am raspuns ca nu mananc resturi!Singurul motiv pt care femeia aia s-a implicat in relatia cu Pantilie este pt a-l toca de bani, ca pe bosorogi poti doar sa-i toci de bani.Asta e un libidinos care si-a batut joc de familia pe care o avea.
Dragoste cu forta nu se poate. Daca acest barbat nu considera ca mai poate convietui cu sotia sa, este problema sa. Doamna Pantilie trebuie sa se resemneze. Barbatul nu este o proprietate, un bun. Daca il respecti, acorda-i libertate, cauta si tu un altul!
MITU CERASELA IONICA ESTE O COLEGA MINUNATA ,O INVATATOARE EXTRAORDINARA ,O PERSOANA FOARTE AMBITIOASA .DAR CE ESTE CEL MAI IMPORTANT ESTE CA NU TREBUIE SA NE INTERESEZE CE FACE UN CADRU DIDACTIC IN TIMPUL SAU LIBER ATATA TIMP CAT IN INCINTA SCOLII ESTE IMPECABIL!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
OARE INTELEGE NINUSA acest slogan si il aplica?categoric nu !!!!!!!!!!!!!!!!! dar este de observat ce minte diabolica are ,este dracul pe pamant!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
am si eu o curiozitate :cum te simti ninuso cand faci ce faci .bine?????????????????????????????????
wwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwww wwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwww wwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwww wwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwww wwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwww wwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwww wwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwww wwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwww wwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwww wwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwww wwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwww wwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwww wwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwww
kkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkk kkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkk kkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkk kkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkk kkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkk kkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkk kkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkk kkkkkkkkkkkk