Maşina ministrului Internelor, Cristian David, a fost implicată, joi dimineaţă, într-un accident de circulaţie produs la intersecţia Bulevardului Dacia cu Calea Dorobanţilor, din sectorul 1 al Capitalei, a declarat purtătorul de cuvânt al MIRA, Marius Tache.
Accidentul a avut loc în jurul orei 10.15, maşina în care se afla ministrul Cristian David lovind uşor o tânără.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (MIRA) a precizat că la volanul maşinii se afla şoferul ministrului, angajat al MIRA, iar imediat după producerea evenimentului, tânăra a fost dusă la spital.
Ministrul Cristian David a cerut Brigăzii de Poliţie Rutieră a Capitalei să deschisă o anchetă în acest caz, pentru stabilirea exactă a împrejurărilor producerii accidentului.
Surse ministeriale au declarat, pentru MEDIAFAX, că tânăra ar fi traversat neregulamentar, prin spatele unui troleibuz, moment în care a fost lovită uşor de maşina în care se afla ministrul David.
Ministrul Internelor ar fi trebuit să ajungă, joi dimineaţă, la ora 10.00, la Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, unde urma să prezinte nou conducere a instituţiei, evenimentul fiind anulat în urma accidentului.
Maşina ministrului Cristian David, implicată într-un accident
<p>Maşina ministrului Internelor, Cristian David, a fost implicată, joi dimineaţă, într-un accident de circulaţie produs la intersecţia Bulevardului Dacia cu Calea Dorobanţilor, din sectorul 1 al Capitalei, a declarat purtătorul de cuvânt al MIRA, Marius Tache.</p>
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
Echipa ilfoveană și-a arătat din nou colții în partida de duminică seară, contând pentru etapa a 20-a a Ligii Naționale de baschet masculin. CSO Voluntari s-a impus cu scorul de 92-79, după o partidă pe care a dominat-o cu multă autoritate.
BIHON Sport local
Decizia luată de Gigi Becali după înfrângerea cu CFR Cluj a fost pusă în practică și astfel locul lui Ștefan Târnovanu a fost luat de portarul orădean Matei Popa, care se încadrează și regulii under.
FC Bihor
Echipa antrenată de Erik Lincar a avut o prestație solidă în fața echipei din Kazahstan.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
A băut o zi întreagă în mai multe localuri din Săcueni, a continuat acasă, iar la un moment dat s-a hotărât brusc să dea foc depozitului la care lucra.
România
Angajații din România pot beneficia de zile libere plătite în cazul unor situații familiale deosebite, precum decesul unei rude apropiate, căsătoria sau nașterea unui copil, acestea fiind acordate separat de concediul de odihnă, conform Codului Muncii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Dispensarul medical din comuna Lunca, locul în care comunitatea și-a căutat sprijinul pentru sănătate de-a lungul anilor, urmează să fie complet modernizat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!