Masters of Business Administration este o diploma în managementul afacerilor.
Foarte important în mediile de afaceri din întreaga lume, programul MBA este considerat un pas important către o cariera de succes în managementul afacerilor. Pentru mariile companii de renume şi marile corporaţii, un MBA este o condiţie-cheie în evaluarea candidaţilor pe o poziţie de vârf sau la avansarea ierarhică în carieră. Procesul Bologna a început în 1999, cu scopul de a a realiza, un Spaţiu European al Învăţământului Superior. Procesul Bologna este un sistem bazat pe două cicluri de studii. Primul este este reprezentat de studiile de licenţă, cu durată de trei ani, faţă de patru, cum era înainte, iar celălalt masterul.
Anul acesta îşi termină studiile prima promoţie Bologna şi ultima generaţie care a facut patru ani de studii universitare.
Diana Hornoiu
Masterul necesar pentru funcţiile de conducere
<p>Dacă până acum era important să termini facultatea şi numai studenţii de top urmau cursuri postuniversitare, odată cu aderarea universităţilor româneşti la Convenţia de la Bologna, diplomele de masterat sunt recunoscute internaţional, ceea ce înainte nu se întâmpla.</p>
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Festivalul Internațional de Film de la Trieste este unul dintre cele mai importante evenimente de cinema dedicat filmului din Europa Centrală și de Est.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O secvență aparent banală, surprinsă de o cameră de supraveghere din Vadu Crișului, ridică semne serioase de întrebare asupra modului în care sunt gestionate deșeurile menajere în zonă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un conducător auto a cerut Judecătoriei Oradea anularea unei amenzi de 405 lei, aplicată pentru depășirea vitezei legale admise în localitate, invocând faptul că se deplasa cu atenție deoarece primise mai multe notificări de la aplicația Waze referitoare la prezența unui radar pe strada pe care se deplasa.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Locuitorii comunei Sântandrei își exprimă în mediul online nemulțumirea față de starea infrastructurii, acuzând lipsa asfaltului, a canalizării și a iluminatului public pe mai multe străzi, în ciuda nivelului ridicat al impozitelor locale.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Administrația Națională de Meteorologie a anunțat emiterea unei atenționări de Cod Galben, valabilă de duminică, 25 ianuarie, ora 14:00, până marți, 27 ianuarie, ora 10:00.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În luna decembrie 2025, consiliile locale din comunele Suplacu de Barcău și Girișu de Criș au adoptat hotărârile privind taxele și impozitele locale pentru anul 2026.
3
Citiți principiile noastre de moderare aici!