Ministrul a spus că a contactat şi DIICOT, după ce a fost sesizat că există scurgeri de informaţii privind subiecte de la bacalaureat, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit ministrului, sesizările legate de eventualele scurgeri de informaţii privind subiecte de la examen i-au parvenit duminică seară de la presă, însă nu s-au confirmat. Luni, ministrul a primit alte sesizări, care s-au confirmat, însă Adomniţei a refuzat să dea detalii, pentru a nu afecta o eventuală anchetă în acest sens.
„Din punctul meu de vedere, scurgerile au avut loc de la centrele de examinare. E evident că a avut loc o scurgere de informaţii, luându-ne după momentul în care ea a apărut, la ore bune după ce subiectele au intrat în cunoştinţa celor 643 de centre de examinare. Îmi doresc foarte mult să aflăm sursa scurgerilor de informaţii.”, a spus Adomniţei.
În opinia acestuia, scurgerea de informaţii putea să apară doar după ce subiectele au ieşit de sub securitatea Ministerului Educaţiei.
“ O problemă sunt subiecte cunoscute de persoane terţe care nu aveau cum să ajungă la aceste subiecte, vreau să spun că resping categoric modul în care unii oameni au îndrăznit să lovească în şcoală, în interesele elevilor care dau de azi Bacalaureatul. Voi căuta să demasc toate aceste tentative, iar cei care se fac vinovaţi vor plăti cu vârf şi îndesat. Subiectele de la proba de oral la limba română au fost de competenţa Ministerului Educaţiei până duminică la ora 13, apoi fiecare centru de examinare a primit o parolă de acces la aceste subiecte. Astăzi am descoperit că au avut loc scurgeri de informaţii de la unul sau mai multe centre de examinare din ţară. Au fost contactate serviciile de informaţii şi îmi doresc ca eforturile lor să aibă şi un rezultate, să descoperi care este sursa scurgerilor acestor subiecte”, a spus azi la Timişoara, Cristian Adomiţei. Acesta a vizitat două centre de examinare a Bacalaureatului, cele de la Colegiul Tehnic Mincu şi de la Grupul Şcolar Emanuil Ungureanu din Timişoara
Până duminică-noapte nu s-a putut confirma scurgerea de informaţii pentru că subiectele erau sub securitatea ministerului. Azi de dimineaţă subiectele au ajuns la centrele de examinare, iar scurgerea a apărut dupa ce au fost distribuite subiectele. Am sesizat Parchetul, MIRA şi alte servicii care vor face verificări pentru că subiectele au fost făcute publice”, a afirmat Adomniţei, precizând că este vorba despre subiectele pentru proba orală de limba română.
El a avertizat că subiectele care au fost divulgate nu trebuie confundate cu variantele de subiecte publicate pe Internet.
“Organele abilitate fac acum verificări pentru că trebuie să vedem cine este răspunzător, e vorba de profesori, de cadrele din centrele de examinare sau de oameni din minister”, a spus Adomniţei.
Ministrul confirmă răsuflarea subiectelor la BAC
<p>Ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă la Timişoara, că a sesizat Serviciul de Protecţie a Informaţiilor - Divizia de Criminalitate Informatică din cadrul MIRA, precum şi DIICOT după ce a primit sesizări legate de scurgeri de informaţii privind subiectele de la examenul de bacalaureat, dintre care unele s-au verificat.  <A href="http://video.tion.ro/members.tion2/flv-Adomnitei%20la%20Timisoara.flv/viewer.html"><FONT color="#ff0000">VIDEO</FONT></A> <IMG height="13" alt="Video" src="http://media.tion.ro/bilder/pr/tion/video.png" width="13" border="0" /> </p>
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Festivalul Internațional de Film de la Trieste este unul dintre cele mai importante evenimente de cinema dedicat filmului din Europa Centrală și de Est.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O secvență aparent banală, surprinsă de o cameră de supraveghere din Vadu Crișului, ridică semne serioase de întrebare asupra modului în care sunt gestionate deșeurile menajere în zonă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un conducător auto a cerut Judecătoriei Oradea anularea unei amenzi de 405 lei, aplicată pentru depășirea vitezei legale admise în localitate, invocând faptul că se deplasa cu atenție deoarece primise mai multe notificări de la aplicația Waze referitoare la prezența unui radar pe strada pe care se deplasa.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Locuitorii comunei Sântandrei își exprimă în mediul online nemulțumirea față de starea infrastructurii, acuzând lipsa asfaltului, a canalizării și a iluminatului public pe mai multe străzi, în ciuda nivelului ridicat al impozitelor locale.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Administrația Națională de Meteorologie a anunțat emiterea unei atenționări de Cod Galben, valabilă de duminică, 25 ianuarie, ora 14:00, până marți, 27 ianuarie, ora 10:00.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În luna decembrie 2025, consiliile locale din comunele Suplacu de Barcău și Girișu de Criș au adoptat hotărârile privind taxele și impozitele locale pentru anul 2026.
3
Citiți principiile noastre de moderare aici!