Acestea nu au pardoseală, nu există instalaţii de încălzire, apă şi nici grupuri sanitare, iar părinţii spun că în condiţiile acestea îşi vor ţine copiii acasă.
Lucrările de reconsolidare a şcolii din Parpaniţa au fost demarate în cursul anului trecut, dar au stagnat, din lipsa fondurilor. Şcoala nu este pregătită să îşi primească elevii la începerea anului şcolar. Chiar şi cadrele didactice îşi fac griji. Cele trei grupe de copii de grădiniţă vor funcţiona şi anul acesta la şcoala veche, în cancelarie şi într-o sală de clasă.
“Vom funcţiona ca anul trecut, la 3-4 km de la ieşirea din sat, în cancelarie, va fi greu, copii, între 3-5 ani, vine ploaia, frigul şi cu toate acestea ne aşteptăm ca frecvenţa copiilor să fie redusă”, a declarat Petronela Brână, educatoare.
În cursul anului şcolar trecut, elevii din Parpaniţa au învăţat în clădirea unui internat, cu săli mici şi neîncălzite. Clădirea, însă, urmează să fie demolată. Primarul din Negreşti spune că anul acesta copii din Parpaniţa nu vor avea unde să vină la şcoală, pe 15 septembrie.
Conducerea Inspectoratul Şcolar Vaslui suţine că până la finalizarea lucrărilor, elevii vor învăţa tot în căminul de la Negreşti. Primăria din localitatea Negreşti a acţionat în instanţă Inspectoratul Şcolar, acuzând modul în care au fost împărţite fondurile pentru investiţii în unităţile şcolare.
Nu au şcoală!
Reactualizat la:
Aproximativ 200 de elevi din satul Parpaniţa din localitatea vasluiană Negreşti nu vor putea începe cursurile pe 15 septembrie. Asta din cauza faptului că nu au fost finalizate lucrările de reconsolidare a sălilor de clasă.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor a emis, duminică, în jurul orei 15:30, un mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele lui Denis Marcel Bercea, tânărul de 23 de ani din Oradea, acuzat că și-a atacat cu un cuțit propria mamă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, 17 - 18 ianuarie.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un caz șocant a cărui protagonistă este o minoră de 14 ani este investigat de procurorii DIICOT Oradea și de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Oradea. Originară din județul Prahova, fata este acuzată de pornografie infantilă (5 acte materiale), viol săvârșit asupra unui minor și şantaj.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
„Nunta de argint” va aduce în faţa fanilor orădeni hit-uri lansate de-a lungul unui sfert de secol.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Scăderea numărului de elevi, reorganizarea școlilor din Oradea, simulări județene înaintea celor naționale și o schimbare radicală în admiterea după clasa a VIII-a conturează un an complicat pentru educația din Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cele mai frecvente pagube înregistrate la locuințe se produc în sezonul rece. Condițiile meteo grele, date de ninsori, greutatea zăpezii și topirea acesteia generează, în fiecare iarnă, mii de daune.
Citiți principiile noastre de moderare aici!