Contrele pe subiectul alegerii unui ministru al Justiţiei sunt departe de a se fi terminat. Preşedintele face o nouă mutare, după ce premierul a refuzat să meargă la discuţiile de joi seară, de la Cotroceni.
Starea regizorului Sergiu Nicolaescu este stabilă, după operaţia prin care i-a fost îndepărtat de pe creier un hematom apărut în urma unei căzături. Regizorul Sergiu Nicolaescu a fost internat la Spitalul Elias din Capitală, pe 7 ianuarie.
Leul îşi continuă deprecierea pierzând aproape un procent faţă de moneda europeană în şedinţa de joi. Cursul stabilit de Banca Naţională este 3,6822 lei pentru un euro.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că nu va ceda la ideea ca Ministerul Justiţiei să fie condus de un bun specialist ales de magistraţi.
Şeful Serviciului Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, a anunţat că stratul de zăpadă pe crestele Bucegilor a depăşit un metru, iar pericolul de avalanşe este de gradul patru, pe o scară de la unu la cinci.
Veşti bune de la meteorologi. Sfârşitul acestei săptămâni va fi cald, mai ales în judeţele din zona Ardealului. Temperaturile vor creşte simţitor, astfel încât sâmbătă n-ar fi exclus ca în vest să se atingă chiar temperaturi de 10 grade Celsius, valoare dublă faţă de cea normală în luna ianuarie.