De astazi avem un nou portal cu locuri de munca cu cea mai noua tehnologie si design Web 2.0. Romjob.ro aduce companiile si pe cei care cauta un loc de munca impreuna. Portalul este usor de folosit si urmeaza modele de succes din Europa centrala si Statele Unite ale Americii.

Cei care visează la un câştig fabulos la Loto 6/49 au acum un răgaz mai lung să-şi încerce norocul. Loteria Română pune în joc 8 milioane euro la Tragerea Specială de Anul Nou, de pe 30 decembrie.

Examenul de Bacalaureat va avea patru probe şi nu cinci, ca până acum. Modificarea apare în noul pachet de legi ale educaţiei, aflat în dezbatere publică. Proiectul prevede ca educaţia obligatorie să dureze 13 ani, nu 10 ca până acum.

O barjă încărcată cu cărbune a fost în pericol să se scufunde, astăzi, în portul Moldova Veche din judeţul Caraş-Severin.

Un bucureştean a plonjat cu maşina în Dâmboviţa, în zona Podului Izvor, sâmbătă seara. Bărbatul a tras o spaimă soră cu moartea, pentru că autoturismul începuse să se scufunde în apa foarte rece.

Un grav accident de tren a avut loc, astăzi, în localitatea suceveană Vereşti. Un tren a lovit o maşină în care se aflau două persoane. Şoferul a decedat, iar tatăl şoferului a fost rănit. Vizibilitatea era redusă, iar conducătorul auto nu s-a asigurat la trecerea la nivel peste calea ferată.
Un accident s-a petrecut pe DN1 A, în dreptul localităţii Meneciu. Drumul a fost blocat mai bine de o oră după ce un tractor a derapat, încercând să evite un autovehicul. Două femei au murit în urma accidentului.

Mijloacele de transport în comun îşi vor modifica programul în perioada sărbătorilor. Şi unele trenuri vor circula de Crăciun şi de Revelion după un orar modificat.

Spiritul sărbătorilor l-a cuprins şi pe primul-ministru Călin Popescu Tăriceanu. Impresionat de povestea unei profesoare care merge zilnic pe jos şapte kilometri ca să-i înveţe carte pe copiii dintr-un cătun, premierul i-a dăruit vineri o maşină. El s-a dus în Alba Iulia pentru a-i înmâna personal cheile profesoarei.

powered by Surfing Waves

România

Preşedintele Nicuşor Dan, executat silit pentru impozite neachitate. Cât datorează Primăriei Predeal
Preşedintele României, Nicuşor Dan, figurează pe lista contribuabililor pentru care Primăria Predeal a iniţiat procedura de poprire a conturilor bancare, ca urmare a neachitării unor obligaţii fiscale locale.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Patru incendii în două zile, în Bihor. Mai multe gospodării și anexa unei biserici, cuprinse de flăcări
Pompierii bihoreni au avut parte de un sfârșit de săptămână aglomerat. În perioada 7–8 noiembrie, aceștia au intervenit pentru stingerea a patru incendii izbucnite la o gospodărie din Leș, o anexă a unei biserici din Sânnicolau Român și două locuințe din Ciutelec și Călugări.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Caz șocant în Bihor: un bărbat de 63 de ani, reținut după ce și-a ucis câinele
Un caz grav de cruzime față de animale a fost semnalat duminică, 8 noiembrie, pe un drum județean din Bihor.

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă caldă în Fâșca, Vârciorog, Șerghiș și Tilecuș

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

BIHON CAO

Anunț de întrerupere furnizare apă pe mai multe străzi din Oradea și în Săldăbagiu de Munte

Cultură

Doliu în lumea muzicală: a încetat din viață Florian Lungu, promotor al jazzului timp de peste șase decenii
Florian Lungu, unul dintre cei mai cunoscuți realizatori și comentatori de jazz din România, a murit, luni, la vârsta de 83 de ani.

FC Bihor

FC Bihor Oradea joacă un meci de pregătire cu echipa de pe locul 4 în prima ligă maghiară
Meciurile echipelor naționale generează o nouă pauză competițională și în Liga 2. În aceste condiții, FC Bihor Oradea și-a programat un meci de pregătire în Ungaria cu Debrecen VSC, formația clasată pe locul 4 în NB1.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Trafic de droguri în tandem. Orădean arestat pentru că ar fi livrat timp de două luni „cristal” primit de la o tânără
Un bărbat de 35 de ani, din Oradea, a fost reținut de procurorii DIICOT și ulterior arestat pentru 30 de zile, pentru trafic de droguri, după ce a fost prins în flagrant delict în timp ce vindea drog „cristal”.

Bihon Decese

Deces 09.11.2026

Cultură

Spectacolul „România ne unește”, la Oradea. Printre invitaţi: Veta Biriş, Dinu Iancu Sălăjanu, Florentina și Petre Giurgi, Andreea Voica
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea găzduiește spectacolul „România ne unește“, dedicat Zilei Naționale a României, cu artiști de muzică populară din mai multe regiuni ale țării.

Cultură

„Poésie musicale – Ecouri ale sufletului“: recital de flaut și harpă la Filarmonica de Stat Oradea
Solistele Nagy Éva și Bursuc Sabina au pregătit un program care străbate epocile, de la Gluck și Debussy până la celebra piesă de jazz „Take Five“.

BIHON Sport local

Pe primul loc! Un tânăr arbitru orădean a promovat în Liga 3 cu cea mai mare medie!
Orădeanul Oszaczky-Butkay Balázs s-a evidențiat la examenul de promovare în Liga 3 susținut de arbitrii din toată țara. Arbitrul de 20 de ani a obținut media 9,52 la testarea fizică și 9,50 la testarea teoretică, iar cu 9,51 s-a clasat pe primul loc în ierarhia finală, reușind să promoveze.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Horoscop săptămâna 9 - 15 noiembrie
Află ce îți rezervă astrele în această săptămână: