BUCURESTI - Protest în faţa Palatului Cotroceni! În jur de 200 de membri ai partidului Conservator au protestat, în urmă cu puţin timp, la sediul preşedinţiei pentru retagerea trupelor româneşti din Irak.

BUCURESTI - Din luna mai începe programul naţional de evaluare a stării de sănătate a populaţiei. Altfel spus, fiecare român va trebui să îşi facă analizele medicale. Cu o lună înainte de cea în care este programat, cetăţeanul va primi prin poştă un talon în care vor fi specificate investigaţiile pe care trebui să le facă.

BUCURESTI - Ministrul sănătăţii vrea să îi doteze pe toţi medicii de familie din ţară cu laptopuri şi imprimante portabile. Scopul este ca medicii să nu mai fie nevoiţi să scrie de mână şi să completeze sute de formulare pe zi, când ar putea să folosească un program informatizat.

BUCURESTI - Adela Omar, soţia sirianului fugar inculpat pentru răpirea celor trei jurnalişti români la Bagdad, a plecat sâmbătă, în jurul orei 23.30, spre Beirut, acolo unde surse din apropierea familiei susţineau luna trecută că Omar Hayssam s-ar fi operat, în noiembrie.

BUCUREŞTI - Ministrul finantelor, Sebastian Vladescu, si cel al Mediului - Sulfina Barbu, au declarat vineri, intr-o conferinta de presa, ca taxa de prima inmatriculare ramane in vigoare.

ATENA - O explozie puternica s-a produs vineri dimineata devreme, in incinta ambasadei Statelor Unite din Atena, scriu agentiile internationale de stiri. Conform primelor informatii, ar fi fost vorba despre un atentat cu o racheta lansata dintr-o cladire situata in apropierea ambasadei.

PRAGA - Poliţia cehă, asistată de experţi în explozibili, verifică circa 40 de şcoli religioase din Praga, în urma unei alerte cu bombă, potrivit poliţiei, relatează AFP. O scrisoare de ameninţare a fost primită joi, aceasta demonstrând că "autorul ştie despre ce vorbeşte", a declarat şeful poliţiei, Vladislav Husak.

Cine este interesat să lucreze în statele UE poate afla informaţii de pe site-ul EURES cu locuri de muncă al organizaţiei. Românii muncesc în străinătate de mulţi ani şi pe bani buni. Legal... sau la negru.

ROMANIA - Se scumpesc ţigările! Până pe 15 ianuarie, producătorii de tutun vor majora preţurile cu 20 de bani, din cauza majorării accizelor. Astfel, în loc de 34,5 euro, producătorii de profil vor plăti 41,5 euro pe mia de ţigarete.

powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Polițiștii caută un minor dispărut din Feneriș. Băiatul de 13 ani nu s-a mai întors acasă
Un minor în vârstă de 13 ani, din localitatea Feneriș, comuna Pocola, este căutat de polițiști după ce a plecat voluntar de acasă și nu a mai revenit.

BIHON Sport local

Parcursul lui Mădălin Călugăr s-a oprit în sferturi de finală la Jocurile Olimpice pentru Tineret
N-a fost să fie medalia mult dorită! Pugilistul orădean Mădălin Călugăr a pierdut la puncte meciul din sferturile de finală cu columbianul Izzon Jeffrey Galea Arévalo, care a avut un prim tur liber.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Incendiu la conductele de termoficare din Oradea, în zona CET. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale
Flăcările au izbucnit în cursul zilei de miercuri, 11 noiembrie.

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă caldă în Fâșca, Vârciorog, Șerghiș și Tilecuș

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Bărbat din Tinca, arestat pentru că s-a opus încătușării și i-a dat un pumn în față unui polițist
Un scandal început de bărbat din Tinca în propria familie a continuat și după sosirea polițiștilor, unul dintre aceștia fiind lovit cu pumnul în arcadă, în timp ce încerca să-l calmeze pe agresor.

BIHON Sport local

„Remember Buri”. Old Boys FC Bihor, UTA Arad și „Tricolorii vinului” vor juca sâmbătă pe Stadionul Iuliu Bodola
S-au scurs cinci ani de când fostul fotbalist Dumitru Burescu s-a stins fulgerător din viață la doar 54 de ani. În memoria lui, sâmbătă, 14 noiembrie, începând cu ora 12:00, pe Stadionul Iuliu Bodola se va desfășura o nouă ediție a memorialului care îi poartă numele.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Închisoare cu executare pentru bărbatul care a evadat din arestul de la domiciliu pentru o bere cu prietenii
Polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Beiuș l-au reținut și l-au predat Penitenciarului Oradea pe Cosmin Tinca, un bărbat, de 44 de ani, din Șuncuiș, care a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare după ce, aflat în arest la domiciliu într-o anchetă de trafic de droguri, s-a dus la barul din sat ca să bea o bere cu prietenii.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Burgeri cu ingrediente secrete la Universitatea din Oradea. Șapte echipe s-au întrecut în bucătărie
Un concurs gastronomic, demonstrații de salsa și bachata și un atelier despre alimentația sănătoasă au reunit 50 de studenți ai Universității din Oradea.

România

PNL și Forța Dreptei fuzionează. Ilie Bolojan acuză o „axă PSD-AUR” care capturează instituțiile statului
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a anunțat miercuri, 11 noiembrie, într-o conferință de presă susținută alături de Ludovic Orban, că Partidul Național Liberal și Forța Dreptei vor fuziona, în cadrul unui proiect politic care își propune să susțină modernizarea și reformarea statului. 2

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Fratele băut și-a bătut sora drogată cu... prenadez. Dat în urmărire, bărbatul a fost prins în Tinca
Un bărbat de 33 de ani, din localitatea bihoreană Tinca, dat în urmărire internațională pentru că se sustrăgea executării unei pedepse de 2 ani și 4 luni de închisoare pentru violență în familie, a fost prins de polițiștii bihoreni.

Cultură

„Apusuri roșii”, expoziția personală a artistului fotograf Adrian Dușe, se deschide la Oradea
Medicul chirurg Adrian Duşe a fotografiat apusuri cu telefonul şi își prezintă lucrările publicului orădean.

Cultură

Începe ORA Jazz Festival, cu patru seri de concerte la Oradea. Josefine Opsahl și Orchestra Filarmonicii deschid festivalul
ORA Jazz Festival revine la Oradea cu şapte concerte şi artiști din șapte ţări.