Plansul, un sistem social de aparare

Desi este cel mai des identificat cu tristetea, durerea, depresia sau chiar disperarea, plansul poate fi provocat si de fericire, nervozitate sau de furie. Astfel, lacrimile, produsul plansului, sunt o materializare a tuturor acestor trairi abstracte, ele devenind un scut protector ce se interpune intre noi si cauza care le-a declansat.

In primele faze ale vietii, plansul este chiar singurul nostru mijloc de comunicare. Prin plans copilul atrage atentia asupra sa, comunicandu-si, astfel, nevoile si dorintele.

In mare parte, motivele pentru care plangem atunci cand suntem abia nascuti nu se schimba foarte mult nici la maturitate. Insa, pentru un adult, plansul este un semn de inteligenta, dupa cum sustin unii cercetatori.

Explicatia ar fi ca atunci cand lacrimile incep sa siroiasca se produce o detensionare si o calmare a persoanei respective. Intr-un conflict, acest lucru ar duce chiar la aplanarea lui, plansul oferind un ragaz ce permite evitarea gesturilor impulsive.

Insa, pe langa exprimarea pura a emotiei, plansul a devenit un ritual in multe culturi. Plansul este un element de baza in ritualurile funerare, in cele pentru fertilitatea pamantului sau in rugaciuni.

Dovezi ca plansul la inmormantari a devenit mai mult decat o expresie a emotiei se gasesc in toate culturile lumii. De exemplu, este recunoscut faptul ca in Grecia antica, la ritualurile funerare erau prezente femei care nu aveau nici o legatura cu persoana decedata (de sange sau de orice alta natura) si care erau platite ca bocitoare.

Acest obicei se regaseste si la noi, in unele zone din tara, cu cat familia plateste mai multe bocitoare, cu atat cei prezenti la inmormantare inteleg cat de iubit a fost cel decedat.

In numeroase culturi, sangele, saliva, lacrimile si alte fluide corporale sunt utilizate intr-un fel de amestec, constituind un element important al ritualurilor de aducere a ploii.

Datorita asocierii conceptului de ploaie cu cel de “lacrimi ale cerului”, populatia Zulu si-a insusit o serie de ritualuri prin care incearca sa-i faca pe zeii din cer sa planga si astfel sa le binecuvanteze roadele.

Unul dintre ele este cel in care femeile Zulu isi ingroapa copiii pana la gat si se indeparteaza, apoi, jelindu-i, in speranta ca vor starni, astfel, mila cerului care va plange la presupusa moarte si inmormantare a copiilor.

In Romania exista datina Caloianului. Astfel, in perioade de seceta, tinerele din sat fac o papusa de lut pe care o ingroapa bocind si cantand cantece funerare.

Plansul asociat cu rugaciunea este considerat o forma sacra de exprimare, un de a comunica mai eficient cu divinitatea. Majoritatea popoarelor considera ca plansul sincer in momentul rugaciunii o face mai eficienta. Astfel, plansul in timpul dialogului cu divinitatea a devenit un simbol al sinceritatii, dar si un gest dictat de traditie.

Numeroase legende ale raurilor sau florilor au la baza lacrimile. Astfel, legenda lacramioarei povesteste cum un print, dupa ce si-a pierdut sora in urma unei boli grave, a plans de durere neintrerupt, iar din lacrimile sale s-au nascut niste flori albe, micute, care s-au asternut peste toate vaile si gradinile unde acestia isi petrecusera timpul.