Spectacolul de deschidere a stagiunii va fi urmat de trei dintre cele mai noi montări din repertoriul ONB, a căror premieră a avut loc în a doua parte a stagiunii trecute şi care s-au bucurat de aprecierea deosebită a publicului – baletul “Lacul lebedelor” de Piotr Ilici Ceaikovski şi operele “Macbeth” de Giuseppe Verdi şi “La Cenerentola (Cenuşăreasa)” de Gioacchino Rossini.
Între 15 şi 23 noiembrie, ONB va găzdui “Festivalul Puccini”, dedicat aniversării a 150 de ani de la naşterea marelui compozitor.
În cadrul evenimentului, Opera Naţională Bucureşti va prezenta publicului trei premiere – spectacolul “La Bohème” şi două opere în concert (reprezentate în foaierul teatrului) – “Le Villi” şi “Edgar”.
Pe lângă acestea, vor fi cuprinse în programul festivalului şi titluri îndrăgite de public, deja incluse în repertoriul teatrului: “Madama Butterfly”, “Tosca” şi “Manon Lescaut”.
Completând seria de spectacole dedicate micilor spectatori, ONB pregăteşte premiera unui balet pentru copii – “Alba ca Zăpada şi cei şapte pitici”, compusă şi dirijată de Cornel Trăilescu.
Opera Naţională Bucureşti va mai pregăti pentru noua stagiune şi o serie de evenimente speciale: spectacole aniversare, recitaluri şi expoziţii în foaierul teatrului, invitaţi speciali din ţară şi străinătate etc.
De asemenea, pentru noaptea de Anul Nou, ONB va păstra tradiţia organizării unui spectacol special, de data acesta fiind vorba despre o reprezentaţie cu opereta “Văduva veselă”.
Premiere şi festivaluri în noua stagiune a Operei Naţionale Bucureşti
Reactualizat la:
Opera Naţională Bucureşti (ONB) va deschide, pe 3 octombrie, stagiunea 2008/2009, cu opera "Aida" de Giuseppe Verdi, unul dintre cele mai importante şi mai populare titluri ale repertoriului liric internaţional.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pe o vreme generoasă față de zilele trecute, orădenii au asistat la manifesatările organizate cu prilejul zilei de 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Locuitorii comunei Tinca vor beneficia în curând de o nouă parcare publică, amenajată chiar în centrul localității, în cadrul unui proiect care urmărește transformarea unei zone acoperite în prezent cu un strat vegetal într-un spațiu modern și bine organizat pentru staționarea autovehiculelor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Într-o perioadă în care nevoia de solidaritate și sprijin comunitar devine tot mai importantă, Primăria orașului Ștei marchează un pas semnificativ spre modernizare și incluziune socială prin lansarea proiectului „Centru de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
ANAF a stabilit procedura prin care poate impune, din oficiu, contribuția la pensii (CAS) și contribuția la sănătate (CASS) începând cu 2026. Măsura se aplică persoanelor care nu au depus Declarația unică pentru veniturile realizate în 2024.
Bihon CSM Oradea
CSM Făgăraș este singura formație care a reușit să câștige în fața echipei noastre în actualul sezon.
Bihon CSM Oradea
Revenită de la Sarajevo, unde a fost învinsă de KK Bosna cu scorul de 76-63 în FIBA Europe Cup, echipa orădeană a disputat vineri meciul din deplasare cu CSM Petrolul Ploiești, din etapa a 18-a a Ligii Naționale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!