Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a transmis avertizări către Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Administraţia Naţională Apele Române, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Hidroelectrica, Direcţiile Apelor Prut-Iaşi.
Se anunţă că vor fi creşteri de debite şi niveluri prin propagare pe cursul superior al Prutului pe sectorul amonte de acumularea Stanca Costeşti, respectiv la Oroftiana şi Rădăuţi, cu depăşiri ale cotelor de atenţie şi cele de inundaţie
“Ca urmare a precipitatiilor căzute în bazinul superior al Prutului în afara teritoriului României, a cedării din stratul de zăpadă din zona de munte şi propagării se vor produce creşteri importante de debite cu depăşiri ale cotelor de atenţie şi a cotelor de inundaţie la s.h Oroftiana şi s.h. Rădăuţi Prut”, spune Ministerul Mediului..
Sursa citată susţine că se impune urmărirea evoluţiei situaţiei hidrometeorologice, în conformitate cu “Regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcţii hidrotehnice şi poluări accidentale”.
Risc de inundaţii pe râul Prut
<p>Ministerul Mediului a transmis o avertizare hidrologică către autorităţi, informând că în intervalul 6 aprilie, ora 10.00 - 8 aprilie, ora 24.00, ca urmare a precipitaţiilor cazute în bazinul superior al Prutului în afara teritoriului României, se vor produce creşteri importante de debite.</p>
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tribunalul Bihor a decis, vineri, achitarea fostei directoare adjuncte a Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bihor, Nadia Popa, fostă Racz, acuzată de luare de mită într-un dosar instrumentat de DNA Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Expun doisprezece artişi ai Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Oradea.
România
Executivul a aprobat astăzi, la propunerea Ministerului Dezvoltării, o Ordonanță care modifică reglementările privind amenajarea teritoriului și urbanismul.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrarea a beneficiat de suportul științific al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un grav accident de circulație a avut loc vineri, 30 ianuarie, pe DN1 E60, la ieșirea din Huedin în direcția Oradea, fiind necesară intervenția rapidă a pompierilor de la Detașamentul Huedin și a echipajelor medicale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Bihor intră, începând din săptămâna viitoare, într-o nouă etapă de conducere.
Citiți principiile noastre de moderare aici!