Manifestanţii vor pleca de la Berlin, în 31 martie, pe traseul Dresda – Budapesta – Bucureşti. Pe site-ul contra-doxa.com sunt indicate trei obiective: Casa Poporului, Casa NATO şi Baza aeriană Mihail Kogâlniceanu de lângă Constanţa.
Anarhiştii descriu forţele de ordine din ţara noastră care ar putea interveni în cazul unei manifestaţii, precum şi armele care sunt în dotarea Poliţiei Române. De asemenea, sunt postate şi traduceri în limba engleză ale unor expresii româneşti, cum ar fi „vine poliţia”, „atacă poliţia”, „nu sunt vinovat” sau „vreau să-mi sun avocatul”.
Reprezentanţii Serviciului Român de Informaţii au declarat pentru Ziua că monitorizează atent paginile de internet pe care au fost postate respectivele informaţii. SRI spune că, până în prezent, nu există elemente care să conducă la ridicarea nivelului de alertă teroristă de la culoarea albastră – precaut – la culoarea galbenă – adică moderat.
SRI nu exclude însă posibilitatea ca nivelul de alertă teroristă să fie modificat în perioada următoare. La rândul lor, surse din cadrul Comandamentului Naţional pentru Securitatea Summit-ului NATO le-au precizat jurnaliştilor că forţele de ordine sunt pregătite să riposteze ferm împotriva oricăror mişcări de protest.
Summitul NATO, amenintat de anarhisti
<p>Summitul NATO, care va avea loc la începutul lunii viitoare la Bucureşti, este ameninţat de anarhişti. Pe mai multe site-uri de Internet a fost postat un apel de convocare la proteste, faţă de summitul desfăşurat între 2 şi 4 aprilie. </p>
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
Echipa ilfoveană și-a arătat din nou colții în partida de duminică seară, contând pentru etapa a 20-a a Ligii Naționale de baschet masculin. CSO Voluntari s-a impus cu scorul de 92-79, după o partidă pe care a dominat-o cu multă autoritate.
BIHON Sport local
Decizia luată de Gigi Becali după înfrângerea cu CFR Cluj a fost pusă în practică și astfel locul lui Ștefan Târnovanu a fost luat de portarul orădean Matei Popa, care se încadrează și regulii under.
FC Bihor
Echipa antrenată de Erik Lincar a avut o prestație solidă în fața echipei din Kazahstan.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
A băut o zi întreagă în mai multe localuri din Săcueni, a continuat acasă, iar la un moment dat s-a hotărât brusc să dea foc depozitului la care lucra.
România
Angajații din România pot beneficia de zile libere plătite în cazul unor situații familiale deosebite, precum decesul unei rude apropiate, căsătoria sau nașterea unui copil, acestea fiind acordate separat de concediul de odihnă, conform Codului Muncii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Dispensarul medical din comuna Lunca, locul în care comunitatea și-a căutat sprijinul pentru sănătate de-a lungul anilor, urmează să fie complet modernizat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!