Declaraţia a fost făcută pentru Radio France International de comisarul european pentru Taxe şi Uniunea Vamală, Laszlo Kovacs.
România are la dispoziţie două luni pentru a modifica legislaţia, altfel riscă să ajungă în faţa Curţii Europene de Justiţie.
Comisarul european a declarat că executivul de la Bruxelles va abandona procedurile împotriva României imediat ce guvernul român va renunţa la taxa auto de primă înmatriculare. Executivul de la Bucureşti va trebui însă să returneze banii şoferilor.
“Banii vor fi înapoiaţi, aceasta a fost decizia Curţii Europene de Justiţie în ce priveşte Ungaria şi Curtea va lua aceeaşi hotărâre şi în cazul României. Astfel, toţi oamenii vor primii banii înapoi. Dacă România va modifica legislaţia în ceea ce priveşte taxa auto de primă înmatriculare înainte ca executivul european să trimită cazul la Curtea Europeană de Justiţie, şoferii tot vor primi banii înapoi. În caz contrar, România va fi sancţionată”, a subliniat acesta.
“Autorităţile române trebuie să garanteze că vor înapoia banii, altfel vom continua cazul”, a ţinut să precieze Laszlo Kovacs.
În primele 10 luni şi jumătate, statul român a încasat 225 de milioane de euro din taxa de primă înmariculare.
Trimite articolul
Xsper sa o scoata definitiv gunoiul asta de tariceanu
…cineva sesizeaza porcariile care is facute la noi in tara. Foarte bine, sa o scoata, nenorocitii naibii, ca nu mai stiu de unde si cat sa fure. Eu ma bucur sincer…
din pacate tot noi norodul vom plati inapoi banii incasati pe taxa de prima inmatriculare si nu tariceanu , vladescu sau vozganian, ei s-au ales cu profiturile de pe urma cresterii vanzarilor la masinile noi.
sper sa traiesc sa o vad si pe asta PREA MULTE AU ZIS SI PUTINE AQU FACUT
acum vedem daca taxa cu pricina era ecologica sau nu 😀
ca sa protejeze mediul, guvernul ar trebui sa ridice impozitele pt masini vechi si poluante, tocmai pt a spori interesul cumparatorului pt masini mai putin poluante, nu sa ingradeasca cumpararea de masini second-hand (bune si putin rulate, nu harburi) din vest!
tre sa caut chitantza ca nu mai stiu unde am pus-o…
abia astept sa ma duc sa ridic banii…
Cine mai crede in ce spun astea (cind e de dat …..nau). Cind e de luat, iti iau si pielea de pe tine BULANGII……
Gunoaiele naibi de i parlamentari de cacat.. Numai de-ar fi sanctiunea mai mare decat suma pe care trebuie sa o restituie la soferi! Si te mai miri ca in gunoiul asta de tara apar peste noapte numai palate si masini de lux..
Pai logic ca au tot amanat gunoaiele din guvern sa faca ceva si probabil ca vor amana in continuare pt. ca in tot acest rastimp au mai vandut niste masini noi si vor mai vinde…
Sa nu cumva sa votati gunoaiele astea din PD si fostii lor parteneri la putere… Parlament = TOMBERON
Si eu am dus o masina din D si miau spus ca trebuie sa platesc aprox 15.000 euro Dor cotetele care circula la noi pe drumuri care cad usile si restu de pe ele , circula bine mersi au acte la zi ,,CULMEA SI VERIFICARE R.A.R…E OK…….. PINA UNDE SE MAQI POATE MERGE , OAMENI BUNII
Sa scoata toate COTETELE depe drumuri caci sunt un mare pericol PENTRU TOTI……… Vine si te loveste o rabla dinasta si pe el il doare la BANANA,,,,,,,
Exista atitea masini bune care nu pot sa circule din cauza taxei…….. ciar foarte bune????!!!!
Stiti care-i smenu ?Hai sa va spun,stiau ca intr-o zi vor trebui sa returneze banii oamenilor dar decit sa te imprumuti la vreo banca si sa platesti dobinda mai bine pui o taxa si dupa un an-doi o returnezi.Au folosit in toti acesti ani cei 245.000.000 de milioane de euro si ii vor returna cindva cu dobinda ZERO.Unde mai pui ca daca pierd alegerile nici macar nu-i vor returna ei ci PSD sau PD sau cine urmeaza din banii nostrii ai tuturor,in acest caz noii veniti,ca sa poata plati ceea ce a incasat guvernul Tariceanu vor pune o noua taxa,pe sex oral de exemplu,sa va vad atunci cum o sa le mai dati la ….UE la noii guvernanti…platiti taxa?
Nu va entuziasmati oameni buni ca nu se va intimpla asta! Posetele de mii de euro,masinilie de zeci.., vilele d sute…, de cine vor mai fi platite?
tare faza cu taxa pe sex oral…o sa le dam la ..ue la negru sa nu platim taxa de sex oral,hahahahahahah!!!!!
oameni buni,atunci cand iti duci ,,o rabla” din vest cu euro doi sau trei pe ea, te doare mintea cand trebuie sa platesti dreptul de a o inmatricula!!cine, cine intreaba oare;bunnnn, platesc, DAR ,unde se vor regasi banii astia ,ca voi(statul) nu facetzi nimic, adica,….drumuri mai aproape de realitatea traficului acual,programe ecologice(nu alea cu rabla ca au devenit si alea o afacere buna pt. speculantzi,….etc.!!nimeni nu intreaba!!!sau tot degeaba ca raspunsurile de la o asa administratzie ,,transparenta pot fii asteptate…NOI suntem prosti pentru ca acceptam toate astea si cei care ne carsc asta asteapta …tacere!!
ca am dat 3000 de euro pe taxa aia nenorocita fmm de ratati cu taxa lor
Foarte bine dar tot gasesc iei o cale sa ne mai faca de bani . Impozitele pe masini
Foarte bine fac daca scot taxa de prima inmatriculare…atunci sa vezi cum romanu..care are dacia 1300..din 1980… o da la op arte..si isi aduce si el la 1000-2000 euro.. o masina bunicica..an bun… si totusi… e masina muult mai buna decat vechile masini ce le are romania..
cred ca Dacia o sa dea faliment daca scoate taxa :)))) sau mai vinde masini numa prin alte continente :))) la africani :)) in jungla
si uite asa vin 3400 de euro inapoi,doamne ajuta.
sa fratilor sa vedetio ce tare o fi romania la masini , eu sunt in spania si cele mai tari masini le au romani, spanioli nu mai pot de invidie spune caci parca mercedezul se fabrica in ro si noi neam nascut numai in masini tari
dacat gloabele aduse de prin europa, mai bine masini noi si mai slabe
Da, mai vad unii fraieri ca agreaza cu shleahta de TALHARI (guvernul) ca impozeaza aceste taxe pentru masini aduse de afara care oricum sant mai bune decat daciile noi. Apoi acesti banditi au introdus aceste taxe ca conflict de interes, daca ma pricepeti ce spun, daca nu largitiva putin orizonturile gagautzilor ce santati voi acestia care vad ca agreati cu taxele. Asa ca romanasilor ne vom lua banii inapoi de la TALHARI ,si trebuie sa ni plateasca cu interes.
foc merita toti banditii din parlament,au furat si o sa fure tot timpu.merita impuscati,cum a fost impuscat ceausescu.batuti bine,sa le iasa banii din cap,si impuscati.asta as face eu,dar nu am putere.rusine sa le fie la toti.
Taca de mediu probabil ca nu e, dar o taxa care impiedica ca Romania sa se sufoce in masini este. Sper ca in cazul reducerii dramatic a acestei taxe, sa se gaseasca alte metode de a impiedica importul excesiv de masini s.h. Nici un oras din Europa nu a fost conceput pentru atatea masini. Aradul deja e sufocat de masini. Orice oras mai mare din Germania sufera din cauza stau-urilor. Nu este normal ca o familie sa aibe 2-3-4-5 masini. Sper sa se gaseasca medote de a limita/impiedica importul suplimentar de masini.
Daca taxa avea in vedere protectia mediului, se aplica in functie de emisiile poluante dar indiferent de vechimea masinii…adica daca o Dacie din 1980 se incadra in limitele respective sa circule nenedaca nu la fier vechi,la fel si cu cele aduse de dincolo…doar ca atunci cel ce si-a cumparat in conditiile actuale Logan isi lua un Wv sau Opel din 2003(NET SUPERIOR UNUI lOGAN NOU) aceeasi categorie!! Si ei cui vindeau Loganurile? in Africa DA!
CE COMENTARII NECORESPUNZATOARE ???? DE CE MA BLOCATI?
sa scoata taxa asta idioata!sa poata sa isi ia omul o masina mai buna,nu loganurile lor care sunt varza!sa aiba fiecare ocazia sa isi ia ceva mai bun kiar dak s.h.sunt mai bune decat dacia logan de o mie de ori!
da-ti banii inapoi !!!!nesimtitilor , de ce sa nu avem aceleasi drepturi cu cei din ue . taxa e o taxa de mediu si nu o taxa pe capacitatea cilindrica sau pe vechimea autoturismului …sunt interese la mijloc ,sa ne amintim ca tariceanu este importator de masini (citroen )
Da batut tare la cap Helmut acest, nu pricepe la el nimic, trebuie deschis ochi la el saracu.
Eu cred ca este exagerata ,mult prea mare.Este o noua modalitate de a jefui poporul si asa necajit al acestei tari.
@Lotsy
Orice familie (in mod normal o familie e formata din 4 persoane:2parinti si 2 copii) care are mai mult de o masina, nu se gandeste deloc la viitorul si sanatatea copiilor lor. Daca asta inseamna ca-s batut in cap, probabil ai dreptate.
Scoateti taxa frecavas in nas si datimi inapoi 3000 de euroi
oricare dintre noi este liber sa gandeasca la viitorului,daca romanul este in stare cu un sal minim pe economie sa cumpere un logan cu bani ches atunci sa traiasca tariceanu si ai lui dar sa mai cumpere una nou de import de la ei;fratilor trzitiva vedeti pe cine ati votat unde sunt promisiunile care se fac in campania electorala <vorbe in vant> sa scoata dracului odata taxa de prima inmatriculare:P.S se intreba tariceanu unde este forta de munca din romania ?R:unde se plateste mai bine .niste hotii care nu stiu decat sa jefuiasca tara si sa-si umple buzunarele lor cu tot felul de taxe :pt tariceanu adio alegeri te vor vota 1%
niste nemernici ordinari guvernantii in frunte cu Tariceanu!!!!
Gasiti un calculator simplu pentru a determina cat veti avea de platit taxa dupa 1 aprilie 2008 aici:
http://www.vipcar.ro
nu vreti de cat sa va imbogatiti dupa romanii prosti care va da bani degeaba…numai tariceanu care e in interesul lui voteaza contra …prin legea asta se trage cocluzia cum guvernul isi bate joc de romani si ii fura .sa va ia dracu pe toti parlamentari care va duceti sa dormiti din cur si nu stiti cum un om simplu care munceste de dimineata pana seara si castiga un ban cinstit sa-si cumpere o masina si da bani la somnorosii din parlament ….eliminati odata taxa asta nu va luati dupa profitorii din parlament!!!!!
sa va fut in gura de jegosi cu taxa voastra…voi de ce va cumparati masini din partea cealalta iar noi nu putem ??? dar stati ca p voi nu va framanta ca scoateti nu stiu cate mii de euro din buzunar doar sunt bani stransi p urma unor romani “prosti”……eliminati dracului odata taxa asta ca aveti acum bani de trait …ne-ati jefuit cam mult!!!!!!!!!!
Eu am 2 masini inscrise pe numele meu in 2006,si din cate am auzit cred ca s-a inapoiat ceva banii la cativa cetateni. Intrebarea mea este daca inapoiaza la toti,sau doar celor care si-au inscris masinile in 2008? Stie cineva? Dar oricum pe viitor scoateti taxa asta ca nimeni nu stie pentru ce se plateste si in functie de ce se calculeaza. Cine a facut tarifele si cine s-a gandit la aceste cifre enorme cu care alti pot traii viata intreaga la salariile din romania. Sa va fie rusine nemernicilor.
nooooooo………nu o sa ne primim niciodata banii inapoi.Oricum chestia asta cu taxa de inmatriculare e cea mai mare aberatie.cred ca ar trebui scoasa de tot sau cel putin diminuata.Sa va dau un exemplu concret:anul trecut tatal meu a cumparat o masina din Germania, un opel vectra caravan cu urmatoarele date: an fabricatie:2001,capacitatea motorului:2200cmc,diesel si,in fine multe alte dotari interioare:tapiterie piele,climatronic,senzor de parcare,pilot automat,etc……a dat acolo pe ea vreo 5000 si ceva de euro,iar ca sa o inmatriculeze a dat 2800 de euro.Vi se pare normal ceea ce se intampla??????guvernul zice sa nu aducem masini din europa ca o sa ajungem cosul de gunoi al acesteia,eu nu cred k o asemenea masina este efectiv un gunoi sa fim seriosi.Poate in curand va fi un gunoi din cauza drumurilor noastre din Romania,si mai au pretentii sa platim taxe,asigurari si altele,dar noi ce conditii avem???????Nici intr-o mie de ani nu o sa ajungem la nivelul de trai al celorlalte stae europene:FRANTA,ITALIA,GERMANIA,etc etc…..rusine…..mare rusine….
am imatriculat 2 masini, am platit vechea taxa auto,pe una din ele am vandut-o si acum cand mi-am terminat dosarele pt restituire surpriza!!!!!!!! un dosar a fost respins,dosarul masinii instrainate,pe motiv ca din vanzarea ei mi-am recuperat taxa platita initial, de unde stiu ei lucrul asta, daca am pierdut la masina aia…….sunt niste ordinari,excroci banii s-au dus la stat. ]