Personalul unitatii mobile, care va avea competenta si in statele UE si pe cele non-UE, va potea solutiona cererile de asistenta judiciara si politieneasca internationala, coordona activitatile specifice privind minorii aflati in dificultate pe teritoriul altor state, monitoriza, sprijini si indruma structurile teritoriale si de colaborare interinstitutionala.
Astfel ofiterii romani se vor putea deplasa operativ in tari din Uniunea Europeana de fiecare data cand este nevoie de prezenta lor acolo, pentru a participa alaturi de autoritatile nationale la investigarea unor infractiuni savarsite de catre cetateni romani.
Numai in primele doua luni ale acestui an s-au inregistrat 453 cereri de asistenta politieneasca, la nivelul Serviciului de combatere a infractiunilor savarsite de cetatenii romani in strainatate, cu 57 la suta mai mult fata de aceeasi perioada a anului trecut.
Cristian David, ministrul Internelor, a propus inca de la inceputul acestui an, infiintarea unei astfel de structuri, deoarece numarul romanilor care pleaca in strainatate este din ce in ce mai mare si odata ajunsi acolo ei au nevoie de asistenta.
Unitate mobila pentru infractorii romani din UE
Reactualizat la:
Colegiul Ministerului Internelor si a Reformei Administrative a aprobat operationalizarea unei unitati mobile care sa poata interveni in statele europene, informeaza MIRA.<BR />
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O liniște apăsătoare s-a așternut astăzi peste Cimitirul Municipal din Oradea, unde, la ora 12:00, zeci de inimi s-au frânt definitiv.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii județeni bihoreni au aprobat, în ședința din 29 ianuarie, un proiect de investiții cu impact major în domeniul educației și al serviciilor pentru tineri: „Înființarea Centrului Județean de Orientare Școlară și Profesională Bihor cu Centru de agrement/tabără pentru tineret”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii județeni bihoreni au adoptat, în ședința din 29 ianuarie, o hotărâre privind desemnarea unui nou președinte interimar al Consiliului de Administrație provizoriu al Regiei Autonome Aeroportul Oradea, în contextul încetării mandatului fostului președinte, Tudor Jidav, ca urmare a decesului acestuia.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În ședința din 29 ianuarie, consilierii județeni bihoreni au aprobat Hotărârea privind utilizarea excedentului anual al bugetului local rezultat la încheierea exercițiului bugetar al anului 2025.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Studenții Universității din Oradea organizează, pe 7 februarie, o seară de muzică și dansuri tradiționale bihorene, în beneficiul micuței Ema, bolnavă de formă extrem de rară de cancer.
România
Ministerul Finanțelor (MF) a pus miercuri în transparență decizională un proiect de Ordonanță care propune completarea Codului de procedură fiscală și introducerea unor măsuri fiscal-bugetare menite să simplifice procedura de înregistrare fiscală a sediilor secundare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!