Vânzările de autoturisme noi au crescut cu 28,3%, de la 33.030 unităţi în primele două luni ale anului trecut la 42.363 unităţi în intervalul inuarie-februarie 2008. Dintre acestea, 28.173 automobile au provenit din import, în creştere cu 33,5% faţă de nivelul de 21.107 unităţi din primele două luni din 2007.
Livrările de vehicule comerciale au avansat de la 5.047 unităţi în ianuarie-februarie 2007, la 8.156 vehicule în primele două luni ale acestui an, reprezentând o creştere de 61,6%.
Vânzările de autobuze au crescut cu 103,4%, de la 328 unităţi, la 667 unităţi, în intervalul menţionat.
Vânzările Dacia, incluzând şi vehiculele comerciale, au crescut cu 33,8%, de la 10.529 unităţi în primele două luni din 2007 la 14.095 autovehicule în parioada corespunzătoare a acestui an.
Dacia conduce în clasamentul celor mai vândute mărci din România, prin cele 14.095 unităţi comercializate în ianuarie şi februarie, deţinând o cotă de piaţă de 27,5%. Pe locul al doilea se află Skoda, cu 4.175 unităţi livrate şi o cotă de piaţă de 8,2%, în timp ce Volkswagen ocupă locul al treilea, cu 3.671 unităţi comercializate, echivalentul unei cote de piaţă de 7,2%. Top cinci este completat de Ford, care prin cele 3.616 unităţi livrate deţine 7,1% din piaţă, şi de Renault, cu 3.572 unităţi vândute şi o cotă de piaţă de 7%.
Cel mai căutat autoturism de import a fost Skoda Octavia (1.831 unităţi), urmat de Renault Clio (1.489 automobile) şi de Ford Focus (1.467 exemplare). Pe ultimele locuri în top cinci se află Renault Megane (1.313 automobile) şi Skoda Octavia Tour (1.200 unităţi). Comparativ cu clasamentul din primele două luni ale anului trecut, Renault Clio a pierdut locul întâi la importuri, pe care l-a deţinut şi la sfârşitul lui 2007, Ford Focus a urcat pe poziţia a treia, de pe locul 14 în ianuarie-februarie 2007, iar modelul Skoda Fabia a ieşit din top cinci.
Al doilea producător autohton, Daewoo, a înregistrat o scădere a vânzărilor cu 36,5%, de la 1.835 unităţi în primele două luni din 2007, la 1.164 unităţi în acelaşi interval din acest an.
Din cele 42.363 autoturisme vândute în România, în primele două luni, 54,3% au fost echipate cu motoare pe benzină, iar restul cu motorizări diesel. În acelaşi interval din 2007 raportul era 53,3% benzină şi 46,7% diesel.
Producţia şi asamblarea de autovehicule din România a cunoscut o creştere de 50,8% în ianuarie şi februarie, comparativ cu acelaşi interval din aceleaşi luni din 2007. Singurul constructor auto de pe piaţa românească care a produs în ianuarie, Dacia, a urcat producţia şi asamblarea locală de la 31.700 unităţi în primele două luni din 2007 la 47.815 autovehicule în acelaşi interval al acestui an, inclusiv vehiculele comerciale.
Daewoo a îngheţat, la 1 ianuarie 2008, producţia singurului model pe care îl mai producea, Matiz, până la 31 martie.
Exporturile de autovehicule au crescut cu 54,3%, la 27.211 unităţi, faţă de cele 17.636 vehicule trimise peste hotare în primele două luni ale anului 2007.
Vânzările de autovehicule noi au crescut cu 33,3% în primele două luni
<p>Vânzările de autovehicule noi au totalizat 51.186 unităţi în primele două luni, în creştere cu 33,3% faţă de perioada similară din 2007, cel mai mare avans fiind înregistrat pe segmentul autobuzelor, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).</p>
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Veniturile din impozite și taxe locale au avut o evoluție ascendentă în perioada 2023–2025, potrivit datelor privind execuția bugetară pe anii 2023 și 2024, precum și bugetul inițial, bugetul final și execuția realizată în 2025, potrivit datelor disponibile la nivelul Direcției Economice din cadrul Primăriei Oradea.
Bihon CSM Oradea
Echipa ilfoveană și-a arătat din nou colții în partida de duminică seară, contând pentru etapa a 20-a a Ligii Naționale de baschet masculin. CSO Voluntari s-a impus cu scorul de 92-79, după o partidă pe care a dominat-o cu multă autoritate.
BIHON Sport local
Decizia luată de Gigi Becali după înfrângerea cu CFR Cluj a fost pusă în practică și astfel locul lui Ștefan Târnovanu a fost luat de portarul orădean Matei Popa, care se încadrează și regulii under.
FC Bihor
Echipa antrenată de Erik Lincar a avut o prestație solidă în fața echipei din Kazahstan.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
A băut o zi întreagă în mai multe localuri din Săcueni, a continuat acasă, iar la un moment dat s-a hotărât brusc să dea foc depozitului la care lucra.
România
Angajații din România pot beneficia de zile libere plătite în cazul unor situații familiale deosebite, precum decesul unei rude apropiate, căsătoria sau nașterea unui copil, acestea fiind acordate separat de concediul de odihnă, conform Codului Muncii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!