La turneul final, care se va desfășura la Bistrița, Alpha Oradea a fost repartizată într-o grupă din care mai fac parte CS Marta Baia Mare, ACS Dominicii Timișoara și LPS Bistrița.
„Echipa noastră de handbal feminin junioare 3 a reușit o performanță deosebită, calificându-se la turneul semifinal de pe primul loc în grupă, după o serie de meciuri excelente. Tinerele sportive au demonstrat determinare, spirit de echipă și un nivel ridicat de pregătire, reușind să câștige grupa într-o manieră convingătoare. Parcursul lor a fost marcat de jocuri solide atât în apărare, cât și în atac, evidențiind progresul constant și munca depusă la antrenamente. Suntem mândri de această realizare și le felicităm pe jucătoare pentru ambiția și dăruirea lor. De asemenea le mulțumim părinților pentru susținerea necondiționată. Le dorim mult succes în etapa următoare a competiției și suntem convinși că vor continua să reprezinte clubul cu aceeași pasiune și determinare”, au transmis cei doi antrenori.
Lotul Alpha Oradea este alcătuit din sportivele: Maria Rafaela Blaga, Gabriela Patricia Borza, Maria Roxana Cheregi, Maria Eliza Ciucaș, Oana Alexandra Doloș, Maria Iulia Iagăr, Maria Iulia Andrada Omuț, Ioana Ema Strava, Anastasia Vlaic Zekovic, Zsuzsa Gonczi, Oana Miruna Chelmuș, Sofia Olar, Amalia Sabău, Georgiana Daria Ciordaș.
CLASAMENT SERIA P

Citiți principiile noastre de moderare aici!