Printre participanți s-au numărat și atleți de la ACS Progress Oradea, Crișul Oradea și CN Mihai Eminescu Oradea.
La săritura în înălțime Iulia Aron (ACS Progress Oradea, antrenor Virgil Preda) a urcat pe prima treaptă a podiumului cu o săritură de 1,50 metri, fiind urmată de Ecaterina Caponi (CSȘ Șoimii Sibiu) – 1,44 m și Emilia Ioana Nistor (Liceul Tehnologic Brătianu Drăgășani). În aceeași probă, Pasztai Dora (ACS Progress Oradea) s-a clasat pe locul 7 cu 1,30 m.
La lungime, Pasztai Dora a ocupat locul 6 cu o săritură de 4,45 m, proba fiind câștigată de Alessia Maria Peptea (Dinamo București) – 4,97 m.

Iulia Aron și Eduard Traleș, alături de antrenorul Virgil Preda
La aruncarea greutății de 2 kg, Alexia Smina Meheș (Crișul Oradea (antrenori Méhes Albert şi Livia) a devenit campioană națională cu o aruncare de 11,93 m, record personal, fiind urmată pe podium de Karina Maria Matei (CSȘ Tecuci) – 10,71 m și Daria Analisa Isac (Unirea Focșani) – 10,43 m. De remarcat că atleta orădeancă a a avut toate cele 5 aruncări la distanțe reușite între 10,74 m și 11,93 m.

Alexia Simina Meheș (în mijloc), campioană națională FOTO: facebook Clubul Sportiv Crișul Oradea
La 800 m băieți, Remi Dominic Crișan (CN „Mihai Eminescu” Oradea) s-a clasat pe locul 7 cu 2:29, 21 m, campion național devenind Eusebiu Constantin Prisacă (CN N.G. Fălticeni) – 2:16,87 m.
La Campionatul Național U13, Eduard Traleș (ACS Progress) a devenit vicecampion național la triatlon cu un total de 1.075 de puncte. Eduard a fost devansat de Ștefan Octavian Filip (CSȘ Steaua București) – 1.249 puncte.
Citiți principiile noastre de moderare aici!