Bihoreanul George Puşcaş a revenit la naţionala de tineret după suspendarea pricinuite de cartonaşul roşu primit la meciul tur cu Ţara Galilor şi a făcut-o cum ştie el mai bine, cu gol pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca.
Echipa bihoreană a fost condusă, dar a revenit spectaculus şi a marcat de patru ori.
Cu moralul zdruncinat după înfrângerea la scor suferită la Petrolul Ploieşti, Luceafărul are ocazia să se reabiliteze sâmbătă în partida cu CS Baloteşti.
Beiușul rămâne teritoriu interzis pentru campioana județeană en-titre AEK Oradea.
Transferat în această vară în Italia la clubul SPAL Ferrara, după alte două experienţe în străinătate, la Arsenal Elite Academy Salonic şi Ajax Amsterdam, Ricardo Farcaş (18 ani) a devenit jucător de bază la echipa Under 19, care participă în campionatul Primavera 2A.
Prezentă la Jocurile Olimpice de tineret, care se desfăşoară în aceste zile la Buenos Aires (Argentina), înotătoarea orădeană Huszár Ingrid (CS Crişul, antrenoare Cristina Madău, Georgeta Schier) nu a reuşit evoluţii notabile în probele la care a concurat.
Apărarea bihoreană a fost făcută şah-mat de ofensiva echipă petrolistă, care a câştigat cu 6-2.
Liga 1 a Campionatului Judeţean de Minifotbal programează miercuri 10 octombrie unul dintre derby-urile ediţiei 2018/2019.
Marți, de la ora 19:30, Petrolul Ploieşti – Luceafărul Oradea, în direct la Digi Sport 1.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Miercuri, 6 mai, pompierii orădeni au acționat pentru salvarea unui cățel, în localitatea Nojorid, intervenția fiind urmată de un mesaj de recunoștință transmis de către apelantă salvatorilor.
România
Diana Șoșoacă, președintele partidului SOS România a anunțat în cursul zilei de joi, 7 mai că formațiunea începe demersul pentru destituirea președintelui României, Nicușor Dan.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Serviciul Gestionare Parcări din cadrul Direcției Patrimoniu Imobiliar a Primăriei Municipiului Oradea a finalizat prima sesiune de validare automată a solicitărilor de actualizare a informațiilor aferente locurilor de parcare de domiciliu atribuite.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Posturi la stat, scoase la concurs în Bihor. Unde se fac angajări și ce condiții trebuie îndeplinite
Instituțiile publice din județul Bihor au publicat, în această perioadă, mai multe posturi vacante pentru persoanele care își doresc o carieră în sistemul public.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cursul zilei de 06 mai, peste 20 de pompieri militari orădeni au continuat să acționeze pentru lichidarea focarelor izolate, rămase la groapa de gunoi din Oradea, intervenind cu 4 autospeciale de stingere.
România
Mesajul lui Bolojan pentru colegii din partid după ruptura de PSD: „Am separat apele. S-au limpezit”
PNL și-a recâștigat respectul de sine prin decizia după votarea moțiunii de cenzură și a ales drumul bun, afirmă premierul interimar Ilie Bolojan, președintele al partidului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primarul comunei Sânmartin, Cristian Laza, a lansat acuzații extrem de dure la adresa Ministerului Educației, după ce administrația locală a câștigat definitiv în instanță procesul privind punctajul real al proiectului depus în 2024 pentru obținerea unei finanțări prin PNRR pentru un nou liceu.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
„Luna curățeniei”, campania inițiată de Consiliul Județean Bihor a ajuns la ediția a VI-a. Acțiunile care vor avea loc în 2026 au fost prezentate joi într-o conferință de presă organizată la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai”, la care au participat președintele CJ Mircea Mălan, inspectorul școlar general Alin Ștefănuț, președintele Asociației Județene de Fotbal Zeno Bundea și fostul internațional Mihai Neșu.
Cultură
Mii de titluri pentru toate vârstele şi gusturile vor fi expuse la standurile din Piaţa Unirii.