CS Bihorul Beiuș are o față schimbată în bine în această primăvară, confirmată și prin prestația solidă avută la Sânmartin.
Începutul bun al oaspeților a fost dublat de golul reușit în minutul 12, când Alex Jurcuț a pătruns pe partea dreaptă, a pasat pe linia careului de 6 metri unde a ajuns inspirat Vlad Degău și căpitanul beiușenilor nu a ratat din poziție centrală (0-1). A fost al 7-lea gol pentru Degău, jucător care joi a împlinit 24 de ani.
Beiușenii au avut ocazia să-și dubleze avantajul în minutul 20, când Matiuță a rămas singur cu Beke, a trimis pe lângă portarul ieșit în întâmpinare, dar mingea a întâlnit bara.
Lotus nu a reușit să construiască și să se apropie periculos de poarta lui Bodea. Au făcut-o doar la faze fixe, iar în urma uneia au reușit egalarea: juniorul Patrick Avram (17 ani) a executat bine o lovitură liberă din lateral dreapta cu stângul și căpitanul Tamas Paublusztig a punctat cu o lovitură de cap (1-1).
La cealaltă poartă, Degău a șutat slab de la 13 metri și Beke a reușit să rețină. Bodea a avut emoții la cornerul executat cu efect de Avram, mingea a luat o traiectorie periculoasă dusă și de vânt, dar portarul a scos de sub transversală (42). Echipa Sânmartinului nu și-a crescut nivelul, situații mai notabile având beiușenii. În minutul 48, Rus a șutat de la 14 metri peste transversală, iar în minutul 66 Mare a executat o lovitură liberă și Bactăr a reluat cu capul pe lângă din 7 metri. Trowbridge a expediat un șut puternic de la circa 28 de metri, dar Beke a fost la post (71).
În ultimele minute ambele echipe puteau să-și apropie victoria. Prima șansă au avut-o gazdele prin Duma, care a scăpat singur în lateral dreapta, a șutat pe colțul scurt și Bodea a respins salvator (89). Ultimul cuvânt l-au avut beiușenii în al patrulea minut de prelungire, când Ricardo Bartha a executat bine o lovitură liberă de la 22 de metri, poziție centrală, dr Beke a fost salvat de bară.
După două egaluri, cele două formații se vor întâlni din nou vinerea viitoare, 3 aprilie, în prima etapă din play-out, tot pe Stadionul Lotus din Sânmartin, de la ora 17:00.
CASETA TEHNICĂ
Lotus Băile Felix – CS Bihorul Beiuș 1-1
Au marcat: Tamas Paublusztig 35 / Vlad Degău 20
Lotus: Ed. Beke – T. Serediuc (58 D. Stan), T. Paublusztig, C. Chencean, P. Avram, L. Ioviță, D. Ciurcui, Y. Diaby (58, D. Duma) A. Cherman (66 P. Rogojan), T. Kpegouni (73 G. Cherman), R. Tămaș. Antrenor: Cosmin Bodea.
Bihorul: Fl. Bodea – Al. Jurcuț (82 R. Turcan), N. Pop, Sg. Bactăr, Al. Rus, L. Hadadea, C. Trowbridge, Al. Mare (86 R. Bartha), V. Degău, Al. Matiuță (66 I. Hebriștean), Ad. Șter (86 Ad. Ungur) Antrenor: George Zima
Arbitri: Robert Șroder – Andrei Ionesi și Mihai Cosmin Floare (toți din Suceava), rezervă Norbert Kemenes (Baia Mare). Observatori FRF: Traian Marchiș (Baia Mare) și Claudiu Marius Ștefan (Orăștie – Hunedoara).
REZULTATE
VINERI
SCM Zalău – Crișul Sântandrei 0-0
SÂMBĂTĂ
Sănătatea Cluj – Viitorul Cluj 0-0
Lotus Băile Felix – CS Bihorul Beiuș 1-1
Minaur Baia Mare – FC Unirea Dej 3-0
Olimpia MCMXXI Satu Mare – CSM Sighetu Marmației 0-3
Sticla Arieșul Turda – Unirea Tășnad 0-3 (la masa verde)
CLASAMENT
Primele 4 echipe s-au calificat în play-off și vor fi împerecheate cu alte 4 formații din seria 7, după următorul sistem: 1-2, 3-4, 5-6, 7-8. Din Seria 7 au ajuns în play off Unirea Alba Iulia, Ştiinţa Poli Timişoara, Viitorul Arad, Metalurgistul Cugir
Echipele vor intra în play-off doar cu punctele obținute împotriva formațiilor care s-au calificat alături de ele.
Echipele de pe locurile 5-12 în sezonul regular vor intra în play-out cu toate punctele acumulate. Se va juca un singur tur, în total 7 etape.
Citiți principiile noastre de moderare aici!