„Am oficializat ceea ce au solicitat cluburile.
Este adevărat că au fost şi
două-trei echipe care nu au dorit amânarea,
dar marea majoritate a decis. Altă amânare
nu va mai fi, indiferent de vreme. Plouă, ninge,
se va juca!”, a precizat preşedintele Valer
Vancea.
În aceste condiţii, calendarul
competiţional va suferi modificări la ambele
eşaloane. La Liga 4 sunt prevăzute trei etape
intermediare, etapa 24 (6 mai), etapa 27 (20 mai)
şi etapa 30 (3-4 iunie). „Pe 5 iunie trebuie
să trimitem la Federaţia Română de
Fotbal clasamentul complet la Liga a IV-a”, a
explicat Ioan Suciu graba de a încheia sezonul
în primele zile ale lunii iunie. La Liga 5
există programată, deocamdată, o
etapă intermediară pe 20 mai. Campionatul ar
urma să se termine pe 28 iunie, dar intenţia
AJF este ca L5 să se termine mai devreme cu o
săptămână şi are în
plan introducerea etapei a doua
intermediară.
Apel la CJ
Preşedintele Valer Vancea a precizat că
în cel mai scurt timp se va înscrie
în audienţă la Radu Ţîrle,
preşedintele Consiliului Judeţean, pentru a
susţine cauza echipelor din L4 şi L5.
„Sub cupola AJF aveam la 31 decembrie 1.728 de
jucători legitimaţi, dintre care
jumătate sunt copii şi juniori. Ne dorim
în continuare ca echipele din judeţ să
fie sprijinite financiar cu o sumă anuală de
Consiliul Judeţean. Am avut şi o
discuţie cu domnul vicepreşedinte
Voloşeniuc şi o să ne înscriem la
audienţă şi la domul preşedinte
Ţîrle. Sperăm ca această
întâlnire să aibă loc cât
mai repede. Tinerii se vor îndepărta de
sport dacă nu sunt ajutaţi şi nu li se
oferă nişte condiţii”, spune
Vancea. Într-o altă ordine de idei,
sponsorul principal al AJF Bihor, Szertar Sport,
şi-a schimbat denumirea în Team Sport.
În plus, a fost găsit un nou sponsor care va
oferi echipelor câte un spray calmant în
cazul traumatismelor sportive (spray cu kelen).
Teodor Biris
Citiți principiile noastre de moderare aici!