Vicele Craiovei se tine de goange

Acesta isi face cu ou si cu otet un fost prieten si coleg din presa sportiva. O lingurita pentru dumnevoastra pentru a intelege ce inseamna inca, din pacate, presa sportiva din Romania si ce se petrece cu unii jurnalisti iesiti din fenomen, dar ramasi cu obida in suflet.

Iata mai jos articolul scris de vicepresedintele Craiovei, Marius Mitran, la adresa lui Daniel Nanu. La final publicam si dreptul la replica al lui Daniel Nanu.

Unui Mort

Absolvent magna cum laudae al unei şcoli profesionale din Târgu Jiu (sau poate chiar al vreunui liceu, nu-mi mai amintesc prea bine şi e, oricum, greu de crezut), băiatul trist şi rudimentar care tot înjură Craiova şi pe subsemnatul răspunde la numele de Nanu Daniel şi mi-a fost, ani buni, într-o vreme, prieten.

Ce ruşine, nu-i aşa? Recunosc. Aşa cum trebuie să recunosc că erau timpuri altfel frumoase, noi mai tineri, iar presa parcă un pic mai entuziastă şi mai romantică.

Toate acestea au contat atunci când, prin 95, în redacţia Sportului Românesc din Palatul Universul, Ovidiu Ioaniţoaia – vexat de apariţia greu suportabilă olfactiv, în camera secretarei sale, Cristina Belu, a omului respectiv – m-a chemat şi mi-a înmânat un dosar cu pagini multe, bătute la maşină. E unu aici care de câteva săptămâni mă tot roagă să-l angajez.

Vezi ce e de capul lui, citeşte şi tu asta şi spune-mi dacă are vreo valoare! Am citit, cu sufletul la gură, în noaptea care a urmat, dosarul morţii lui Strâmbeanu. A doua zi m-am dus la şef şi i-am recomandat angajarea tânărului.

Aşa a ajuns D. N. să debuteze într-un cotidian de sport şi acesta a fost primul gest pe care l-am făcut în favoarea lui dintr-un lung şir de fapte bune cu care l-am înconjurat. E drept că unii dintre colegi mai strâmbau din nas, el fiind mai mereu în război cu apa şi săpunul, dar ceva talent avea. Am dreptate, domnule Ovidiu Ioaniţoaia? Am dreptate, Andrei Vochin? Am dreptate, Cătălin Tolontan?

Drept e că omul mai scrisese câteva luni, la începutul anilor 90, în Evenimentul Zilei, dar, la o petrecere dată de Cristoiu la Palatul Elisabeta, personajul s-a îmbătat crunt şi a căzut, spărgându-şi dinţii, mulţi ani prezentându-se apoi fără unul sau doi din faţă, chestia necomplexându-l. Întâmplarea o ştiu chiar de la el şi am toate motivele, azi, s-o cred.

Apropo de complexe, pui mic şi negricios, te durea rău când eu prezentam Procesul etapei alături de Ovidiu Ioaniţoaia, în 99, şi tu rămâneai să mă aştepţi pe trepte, la Odeon (fost Giuleşti)?
Dănuţ, Dănuţ, Dănuţ…

Iubitule, de ce vorbeşti tu de Marcel Budală acum, trădându-ţi originile pufoase şi cu coviltir (nu-i nicio ruşine, etnia e de admirat, a dat ţării mari personalităţi, mai ales în sport şi divertisment, ai şi tu locul tău acolo, brava ţie!), şi nu pe vremea când îmi plecai din casă cu cărţi (apropo, pe cea despre Marin Preda şi Espana lui Chirilă încă le mai aştept, uituc mic!), ghiftuit cu mâncare şi, recunosc, nu prea băut, pentru că ştii că eu nu beau şi că îţi suportam greu stările bahice…

Eşti jucător, iubire mică de Kurlandia? N-am ştiut, dragostea mea, că tu erai atent la trăsăturile mele fizice, ceva între Grig Bivolaru şi Budală, la felul cum dau ochii peste cap, la gesturi, la felul cum mă prezint ca şi creatură! D aia n-aveai tu linişte? Mă, pui mic, mă, tu de fapt cine ştie ce urmăreai şi eu îţi explicam ca fraierul, pierzând timp şi viaţă, cum e cu gramatica şi cu fotbalul…

Ţie îţi zburau dracu gândurile la vulcanul Popocatepetl, la exoticele Las Palmas şi eu credeam că dacă tot mă baţi la cap să dormi la mine – ba la Otopeni, ba la Craiova (unde mi-ai vomat, ca un nesimţit, în baie, după ce ai stat la şpriţ în oraş până-n ziuă), ba în Bucureşti -, o faci ca să mai stăm de vorbă. Ei, aş!

Mai apoi, într-un acces de disperare, probabil, m-ai chemat într-o garsonieră din Crângaşi să-ţi corectez manuscrisul cărţii tale despre Popescu, nu? Am venit şi te-am ajutat, ca întotdeauna.

Te-am luat apoi cu maşina la Craiova şi mi-ai tuşit îngrozitor, tot drumul, lângă fiu-meu, nu ştiu ce dracu aveai la plămâni, a fost un calvar, dar i-am împăcat pe-ai mei, le-am explicat că nici nu mai bei, că eşti amărât (parcă abia te dăduseră afară de pe la Evenimentul Zilei , dar nu-s sigur!), că n-ai nici casă, nici masă, nici nimic, dar ai talent. Dracu m-a crezut, uite unde ajunseşi cu talentu !

Iubitule, închei spunându-ţi că m-ai dezamăgit crunt! Dacă tu eşti capabil să aduci aminte, în raport cu mine, sintagma eşecuri de presă , înseamnă că Dumnezeul tău a murit, şi asta e foarte grav. Păpuşă dinţoasă, dragostea mea mică şi neajutorată, chiar are rost să amintesc de studiile care ne separă, să-ţi aduc iar aminte de Facultatea de Litere vs. liceul tău?

De faptul că tu poţi azi să scrii în ProSport doar pentru că anul trecut eu am refuzat să mai semnez acolo? S-a făcut loc, da, pentru că eu am plecat de la ProSport cu foarte mulţi ziarişti şi am înfiinţat al treilea ziar de sport al României! Redactor-şef la Sport Total, redactor-şef adjunct la ProSport, redactor-şef la Life Sport, publicist comentator al Gazetei Sporturilor, invitat şi realizator a peste 100 de emisiuni la absolut toate posturile de televiziune importante ale ţării, toate acestea puse în balanţă cu funcţia ta de azi, ceva pe la ziarul Compact, cotidian care se dă gratis prin metrourile Bucureştilor!

Doamne fereşte, Dane, ţi-ai pierdut condiţia umană… Mai ţii minte, eu editorialist la ProSport, tu reporter, eu redactor-şef adjunct la ProSport, tu ceva pe la un ziar care era cât pe-aci s-apară în trustul Intact, dar n-a mai apărut, eu vicepreşedinte la Universitatea Craiova, tu adjunct la Compact?

Asta e, dinţosule, situaţia de azi şi aceea de ieri: îţi spun că eu am fost şef peste tot, creând publicaţii şi conducându-le pe cele mai grele dintre ele, întotdeauna alegând eu momentul plecării de la un trust la altul, în timp ce ţie ţi s-a arătat uşa nu o dată! Nu o dată, Ronaldinho, nu o dată! În rest, evident că în faţa ta mă simt foarte complexat, Rotwaldinho…

Eu vicepreşedintele Consiliului Director al Ştiinţei , tu ziarist la Compact. Tu fără studii superioare, eu absolvent al Literelor şi al Colegiului Naţional de Apărare. Tu, în schimb, nu dai ochii peste cap. Tu eşti mort de mult timp, deşi încă viu. Mort pentru presă, pentru prieteni şi pentru omenie, deşi mişti, respiri şi, vai!, gândeşti delirant şi apocaliptic.

La revedere, buburuză alb-roşie, noapte bună, iubire, am crezut cândva că eşti jucător, dar de fapt nu eşti decât o tristeţe măcinată de complexe şi sinistre eşecuri de viaţă. Pa, noapte bună, tristule cavaler de Kurlandia!

Şi încă ceva (în cazul tău cacofonia nu ne deranjează, nu?), ceva care ştiu că te doare rău: Hai Craiova!

P. S. Daniele, este, tată, că nimic nu doare mai rău pe lume ca norocul şi inteligenţa altora?

Dreptul la replica al lui Daniel Nanu:

Daniel Nanu a declarat: Desi este semnat cu pseudonim, autocaracterizarea autorului ma face sa cred ca este vorba despre Marius Mitran, fost ziarist, acum oficial al clubului. Jignirile sunt gratuite, extreme si de netolerat. Pe langa faptul ca-l voi actiona in instanta, pentru amenintarile proferate voi sesiza Politia, dar si forurile fotbalistice interne. Nu sunt procesoman, dar materialul este de o periculozitate maxima .