Doi cetăţeni români se află printre persoanele afectate în accidentul feroviar petrecut în regiunea Cordoba, Regatul Spaniei, acestea fiind rănite uşor, conform Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Reprezentanţii Consulatului General al României la Sevilla au comunicat telefonic cu cele două persoane de cetăţenie română, acestea confirmând că se află în afara oricărui pericol.
Conform MAE, la nivelul oficiului consular nu au fost recepţionate solicitări de asistenţă consulară legate de acest accident. Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin intermediul Consulatului General al României la Sevilla, s-a autosesizat în urma producerii accidentului feroviar din regiunea Cordoba și a întreprins demersuri în regim de urgență pe lângă autoritățile locale în vederea obținerii unor informații oficiale.
MAE precizează că din informațiile furnizate de autoritățile spaniole, procedurile de descarcerare și anchetă sunt în curs de desfășurare. La nivelul Consulatului General al României la Sevilla nu au fost primite solicitări de asistență consulară până acum ca urmare a acestui incident.
Duminică seara, în Analuzia, în sudul Spaniei, coliziunea între două trenuri de mare viteză s-a soldat cu 39 de morţi și 123 de răniţi potrivit bilanţului de luni dimineaţa confirmat de Ministerul spaniol de Interne. Cinci dintre răniţi sunt în stare foarte gravă şi 24 în stare gravă.
Ministerul Afacerilor Externe informează că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Consulatului General al României la Sevilla: +34 954 233 243; +34 954 230 947; +34 954 624 053, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanență.
MAE amintește că cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al Consulatului General al României la Sevilla: +34 648 212 169.
Citiți principiile noastre de moderare aici!