Oficialii europeni urmăresc atent situaţia politică din România, avertizează purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Antena 3, Mark Grey atrage atenţia că una dintre priorităţi trebuie să fie reformele din Justiţie.
Cel puţin 15 oameni au murit, iar alţi 20 au fost răniţi în această dimineaţă, într-un atentat produs în centrul insulei Sri Lanka.
Elevii ar putea avea, din toamnă, o nouă materie. Este vorba despre un curs opţional despre încălzirea globală, ce va fi implementat la nivel naţional.
Franţa - Doi oameni au murit în Franţa, striviţi de copacii smulşi de vântul foarte puternic. În nord-estul ţării, ploile abundente au fost însoţie de rafale de vânt care au atins o viteză de 110 kilometri pe oră.
Mitt Romney a obţinut victoria pentru Partidul Republican în alegerile primare din statul Michigan. Succesul îi va permite fostului guvernator al statului Massachusetts să se menţină în cursa pentru nominalizarea partidului său la Casa Albă.
O afacere macabră, dar profitabilă - groparii vând schelete umane studenţilor de la medicină. În aceste condiţii, nimeni nu poate şti câte zeci de morminte din jurul Capitalei ar putea fi acum goale.
România nu a reuşit să domolească creşterea deficitului comercial în 2007. Acesta a ajuns la 19,44 miliarde de euro, cu toate că industria a înregistrat creşteri semnificative.
„4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, filmul lui Cristian Mungiu, nu apare în lista cu propunerile la nominalizare pentru Oscar-ul la categoria cea mai bună producţie străină. Organizatorii ceremoniei de la Hollywood au dezvăluit nouă titluri de filme în această categorie, care vor merge mai departe în competiţie.
Clubul de fotbal Universitatea Cluj are o ambulanţă multifuncţională. În afara destinaţiei ei tradiţionale, aceea de a ajuta sportivii accidentaţi, salvarea ardelenească mai are o utilitate: nivelează terenul de fotbal, între meciuri.
Taxa de primă înmatriculare va fi discutată, miercuri, la Bruxelles de oficiali români şi reprezentanţi ai Comisiei Europene. Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, declara luni că autorităţile române şi oficialii europeni vor finaliza, până săptămâna viitoare, dezbaterile pe acest subiect.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
După un sezon în care a evoluat în Superliga, mijlocașul bihorean Efraim Zoltan Bödő a făcut pasul în prima ligă din Ungaria, unde a semnat cu campioana din sezonul trecut.
Cultură
În noua stagiune publicul este invitat să descopere opere clasice și contemporane, spectacole muzicale, producții realizate pentru sala mare și spațiile studio, precum și spectacole de dans și de teatru de păpuși.
BIHON Sport local
Anunțul a fost făcut de președintele Răzvan Burleanu la finalul ședinței Comitetului Executiv al FRF desfășurată miercuri la Casa Fotbalului. Decizia ar urma să devină operativă din sezonul 2028/2029.
Cultură
Peste 50 producători și creatori români vor aduce la Oradea produse artizanale, delicii inedite și creații realizate în serii mici.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În luna martie, cu ocazia conferinței de presă susținute de Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, și Mihai Neșu, fondatorul Fundației „Mihai Neșu”, organizate înainte de lansarea celei de-a patra ediții a proiectului „Lumină din Lumină”, se anunța că evenimentul central din acest an urma să fie un amplu concert caritabil dedicat strângerii de fonduri pentru respectiva fundație.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii județeni bihoreni au aprobat proiectul „Centrul Județean de Orientare Școlară și Profesională Bihor” și cheltuielile aferente investiției.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii județeni bihoreni au fost de acord cu închirierea, prin licitație publică, a unei suprafețe de 15 mp de teren, aflate în proprietatea Județului Bihor și în administrarea Universității din Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii județeni bihoreni au aprobat, în ședința ordinară din 26 august, valoarea de 0,34 lei pe kilometru, inclusiv TVA, care va fi folosită în anul școlar 2026–2027 pentru calcularea sumelor acordate elevilor care învață în altă localitate decât cea de domiciliu și nu beneficiază de servicii de transport public.
BIHON Sport local
Recent s-a încheiat la Mostar (Bosnia-Herțegovina) Campionatul Balcanic de Volei feminin U20, care a reunit la start echipele naționale din Belarus, Bosnia&Herțegovina, Bulgaria, Macedonia de Nord, România, Rusia, Serbia și Turcia.