Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, ar putea fi urmărit penal. Cotidianul Gândul scrie în numărul de azi că procurorii anticorupţie îi vor solicita şefului statului avizul în acest caz.
ANGLIA - Un colegiu particular va introduce cursuri obligatorii de etichetă pentru elevii între 13 şi 14 ani, pentru a le şlefui comportamentul, a declarat un purtător de cuvânt al unităţii scolare.
Aterizare de coşmar pentru pasagerii unei curse care venea de la Roma. S-a întâmplat pe aeroportul din Bacău, unde un avion a aterizat pe burtă, pentru că roata din faţă de la trenul de aterizare s-a rupt.
Încălzirea vremii creşte riscul producerii de inundaţii, în special pe râurile Bistriţa şi Dorna, în judeţul Suceava. Echipe ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucovina monitorizează podurile de gheaţă formate pe kilometri întregi pe aceste râuri şi pe cursurile de apă din zona de munte.
Şase militari au murit şi alţi patru au fost răniţi, după explozia unei bombe într-o casă din provincia Diyala, în centrul Irakului, au anunţat surse din cadrul armatei Statelor Unite, citate de France Press.
Cel puţin trei persoane şi-au pierdut viaţa într-un accident petrecut pe o şosea din centrul statului american Florida, între oraşele Tampa şi Orlando.
Miliardarul israelian Lev Leviev, apropiat al lui Abramovici, s-a mutat in Marea Britanie, si nu oricum, ci intr-o vila de lux. Afaceristul, care a dat lovitura in domeniul afacerilor datorita exploatarii si prelucrarii diamantelor, si-a cumparat, de curand, o locuinta de vis, considerata a fi cea mai scumpa si extravaganta resedinta noua din tara.
Opoziţia din Georgia ameninţă cu ample manifestări de protest în cazul în care nu va fi organizat un al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Rezultatele oficiale provizorii îl indică drept câştigător - după primul tur - pe actualul lider georgian, Mihail Saakaşvili.