Restaurantele fast – food ale companiei McDonald`s vor face concurenţă gigantului Starbucks`prin deschiderea unor versiuni proprii de cafenele, se arată în Wall Street Journal, citat de Fox Business.
Accident grav pe Drumul Naţional 1, lângă Alba Iulia. Trei maşini s-au ciocnit chiar la ieşirea din oraş.
Mii de români continuă să meargă să muncească în Italia. Tibi este unul dintre ei. Nu a apărut niciodată în ziarele din Cizmă, pentru că fură sau cerşeşte. A ajuns în Italia în 1990 şi a fost primul care a făcut sarmale, spectacole cu Adrian Copilul Minune şi nunţi cu dar la Roma.
Nici europarlamentarii nu respectă legea! Din cei 16 senatori şi deputaţi ajunşi în Legislativul de la Strasbourg, doar patru şi-au depus declaraţia de avere, deşi termenul a expirat.
Un accident aviatic a avut loc în Golful Persic. Două avioane de vânătoare F-18, ale marinei SUA s-au ciocnit în aer şi s-au prăbuşit. Din fericire, piloţii au reuşit să se catapulteze.
Angajatul amabasadei Statelor Unite din România, care este şi agent al Serviciilor Secrete americane, care a produs un grav accident rutier în luna decembrie în Capiatală, a părăsit luni România, potrivit celor de la Gradianul.
O imigrantă româncă a fost reţinută de autorităţile italiene după agresarea şi uciderea unei femei de 80 de ani din localitatea Albano Laziale, situată în apropierea Romei, pentru care lucra ca menajeră de câteva zile, relatează pagina online a agenţiei Adnkronos.
A început cursa pentru şefia Partidului Conservator. Parlamentarii Daniela Popa şi Sabin Cutaş (foto) şi preşedintele organizaţiei Prahova, Florian Anghel, şi-au depus candidaturile pentru funcţia de preşedinte al partidului conservator.