Un ziarist american, aflat în documentare într-o comunitate de rromi din judeţul Vaslui, a fost înjunghiat de doi bărbaţi, tată şi fiu.
Peste patru mii de persoane au fost evacuate joi din două clădiri de birouri, în centrul oraşului australian Melbourne, din cauza unui incendiu izbucnit la un generator. Patruzeci şi opt de persoane au fost rănite, dintre care şase au ajuns la spital în stare gravă.
CFR Călători va pune în aplicare, începând de duminică, ora 0.01, noul plan de mers al trenurilor, valabil până la data de 13 decembrie 2008 ora 24.00. Broşura “Mersul Trenurilor de Călători, 2007/2008” poate fi achiziţionată la preţul de 9 lei de la ghişeele staţiilor şi agenţiilor CFR din toată ţara.
Patru tineri, cetăţeni bulgari au murit joi noapte pe Drumul European 68, în urma unui grav accident de circulaţie. Tragedia s-a produs pe raza localităţii Tătărăşti, la 50 de kilometri de Deva.
O tânără de 35 de ani, din Băile Olăneşti - Vâlcea, a fost internată în stare gravă în Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie Vâlcea după ce a născut un bebeluş, pe care l-a îngropat în curtea casei.
Postul de televiziune, Imedi TV, principalul canal de opoziţie din Georgia, închis de preşedintele Mihail Sakaşvili (foto) în urmă cu o lună, nu va mai emite prea curând.
Primarul din Târgu Frumos, Gheorghe Tătaru, a fost sancţionat cu 400 de lei de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru că nu l-a remunerarat pe consilierul local Vasile Saraficeanu.
Petre Voicu, un poliţist de 40 de ani din Braşov, şi-a pierdut viaţa, iar colegul său care se afla pe scaunul din dreapta a fost rănit după ce maşina în care se aflau s-a izbit violent de un pom la ieşirea din localitatea Vad.
Va fi o nebunie! Piaţa Obor va fi, de azi şi până în 14 decembrie, cea mai inaccesibilă zonă din Capitală. Municipalitatea va interzice traficul rutier în intersecţia de la Bucur Obor pentru lucrări de modernizare a liniilor de tramvai pe traseul Moşilor-Colentina.
Bijuteria prezentată la Luxury Show a fost deja cumpărată de prinţesa Quatar-ului. Un om de afaceri român a anunţat că vrea să comande un exemplar similar
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Câștigarea celui mai mare premiu din istoria Loto 6/49 a venit pentru o orădeancă de 59 de ani cu o emoție greu de descris.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un incident mai puțin obișnuit, consumat într-o intersecție din Oradea, unde o femeie a fost lovită în cap cu o pungă cu apă, aruncată de un adolescent aflat pe o trotinetă, a rămas cu autori necunoscuți, după ce anchetatorii au renunțat la urmărirea penală, iar instanța le-a confirmat soluția.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Exercițiul se va desfășura în seara zilei de joi, 27 august, începând cu ora 21:30.
Cultură
Spectacolul O2 [Oxigen] va încheia Festivalul Internaţional de Teatru Oradea în Piaţa Ferdinand. Accesul este gratuit.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Timp de o săptămână, curtea bisericii „Izvorul Tămăduirii” din Oradea s-a transformat într-un loc al întâlnirii, creativității și jocului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Locuitorii din Bihor care se vor trezi devreme vor avea parte, în zorii zilei de vineri, 28 august, de un spectacol astronomic: o eclipsă parțială de Lună, vizibilă și din Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La solicitarea consilierilor locali Costel Moza și Adrian Madar de a primi clarificări din partea conducerii primăriei cu privire la nemulțumirile orădenilor referitoare la ora de pornire a iluminatului public stradal, primarul Florin Birta a anunțat că la începutul lunii septembrie, cel mai târziu la deschiderea noului an școlar (n.r. - 7 septembrie), se va reveni la programul normal.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali orădeni au aprobat mai multe modificări în rețeaua școlară pentru anul școlar 2026–2027. Modificările vizează schimbarea sediilor pentru două unități de învățământ particulare și schimbarea denumirii altor trei instituții de învățământ.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali orădeni au aprobat, în ședința ordinară din 27 august, rectificarea bugetului local pentru anul 2026. Modificările vizează bugetul local, instituțiile subordonate, programele de întreținere a spațiilor verzi, gospodărire și salubritate, precum și mai multe obiective de investiții.
3
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali orădeni au aprobat, în ședința ordinară din luna august, regulamentele de organizare și funcționare ale Comisiei locale de avizare integrată a documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism din Zona Metropolitană Oradea și Comisiei Locale De Acord Unic - Oradea.