Ancheta în cazul morţii Giovannei Regianno ia o nouă întorsătură. Presupusul asasin al italiencei în vârstă de 47 de ani, Nicolae Romulus Mailat a decis să rupă tăcerea şi i-a spus avocatului că a avut un complice.
Ion Iliescu ar putea scăpa astăzi de dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990. Procurorul general al României analizează chiar la această oră posibilitatea infirmării soluţiei prin care fostul preşedinte a fost pus sub acuzare.
O bunică norvegiană de 82 de ani a pierdut procesul intentat unui tânăr de 29 de ani pentru acte de violenţă, după ce s-a dovedit că de fapt bătrânica îl agresase fizic, prima, pe acuzat, relatează AFP.
Loteria germană a dat ieri publicităţii o fotografie cu grămada uriaşă de bani care reprezintă reportul la cel mai popular joc de noroc din această ţară.
O echipă de cecetători polonezi a reuşit să descopere de ce femeile urâte sunt ahtiate după bărbaţii frumoşi şi reuşesc chiar să îi cucerească, se arată într-un articol publicat de “The Sun”. Conform studiului, femeile urâte sunt înzestrate genetic să cucerească bărbaţi frumoşi, în dorinţa lor de a face numai copii arătoşi.
Trei nave militare, care aparţin Poliţiei de Frontieră Mangalia, au fost avariate, duminică seara, în timpul operaţiunilor de mutare a unei macarale plutitoare, sub pavilion românesc.
Prin Hotărâre de Guvern se va introduce rovinieta pentru o zi pentru majoritatea autovehiculelor, cu excepţia autoturismelor şi vehiculelor de transport marfă cu masa totală autorizată de până la 3,5 tone.
Sticla din imagine este mai încăpătoare decât majoritatea butoaielor normale, putând umple 69.000 de pahare.
O nemtoaica a devenit mama pentru prima data la varsta de 64 de ani. Femeia, care a nascut o fetita de 2 kilograme, a reusit sa ramana gravida dupa numeroase incercari nereusite si mai multe sarcini pierdute.
"Ugly NY" sparge sabloanele si angajeaza obezi si transsexuali.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Câștigarea celui mai mare premiu din istoria Loto 6/49 a venit pentru o orădeancă de 59 de ani cu o emoție greu de descris.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un incident mai puțin obișnuit, consumat într-o intersecție din Oradea, unde o femeie a fost lovită în cap cu o pungă cu apă, aruncată de un adolescent aflat pe o trotinetă, a rămas cu autori necunoscuți, după ce anchetatorii au renunțat la urmărirea penală, iar instanța le-a confirmat soluția.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Exercițiul se va desfășura în seara zilei de joi, 27 august, începând cu ora 21:30.
Cultură
Spectacolul O2 [Oxigen] va încheia Festivalul Internaţional de Teatru Oradea în Piaţa Ferdinand. Accesul este gratuit.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Timp de o săptămână, curtea bisericii „Izvorul Tămăduirii” din Oradea s-a transformat într-un loc al întâlnirii, creativității și jocului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Locuitorii din Bihor care se vor trezi devreme vor avea parte, în zorii zilei de vineri, 28 august, de un spectacol astronomic: o eclipsă parțială de Lună, vizibilă și din Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La solicitarea consilierilor locali Costel Moza și Adrian Madar de a primi clarificări din partea conducerii primăriei cu privire la nemulțumirile orădenilor referitoare la ora de pornire a iluminatului public stradal, primarul Florin Birta a anunțat că la începutul lunii septembrie, cel mai târziu la deschiderea noului an școlar (n.r. - 7 septembrie), se va reveni la programul normal.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali orădeni au aprobat mai multe modificări în rețeaua școlară pentru anul școlar 2026–2027. Modificările vizează schimbarea sediilor pentru două unități de învățământ particulare și schimbarea denumirii altor trei instituții de învățământ.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali orădeni au aprobat, în ședința ordinară din 27 august, rectificarea bugetului local pentru anul 2026. Modificările vizează bugetul local, instituțiile subordonate, programele de întreținere a spațiilor verzi, gospodărire și salubritate, precum și mai multe obiective de investiții.
3
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali orădeni au aprobat, în ședința ordinară din luna august, regulamentele de organizare și funcționare ale Comisiei locale de avizare integrată a documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism din Zona Metropolitană Oradea și Comisiei Locale De Acord Unic - Oradea.