Drumurile sunt de coşmar într-o localitate din judeţul Caraş-Severin. În satul Fizeş, drumurile sunt acoperite de un strat gros de noroi, prin care nu poate trece nici o maşină. Oamenii îşi ţin maşinile în curte încă de astă vară, pentru că nu le mai pot scoate din cauza nămolului.
Corneliu Vadim Tudor a declarat, într-o conferinţă de presă, că renunţă la decizia de a-şi da demisia din Parlament. "România are nevoie de mine şi sunt gata să dezvălui multe lucruri", a precizat şeful PRM.
Liderul grupării teroriste al-Qaida - Osama bin Laden - se va adresa în curând europenilor prin intermediul unui mesaj, a anunţat site-ul unei mişcări islamiste.
Conferinţa internaţională pe tema procesului de pace din Orientul Mijlociu debutează astăzi la Annapolis, în statul american Maryland. Delegaţii din 50 de ţări, responsabili israelieni şi palestinieni au răspuns invitaţiei preşedintelui american George W. Bush de redeschidere a negocierilor aflate în impas din 2000.
Cel puţin 90 de oameni au fost ucişi, iar alţi 100 răniţi în confruntări violente între grupurile rivale şunite şi şite din nord-vestul Pakistanului. Luptele au izbucnit acum două sătămâni, dar s-au intensificat în ultimele trei zile.