BUCUREŞTI - Românii preferă maşinile noi. Potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), numărul autoturismelor noi înmatriculate în ţară a crescut cu peste 20%, în primul trimestru al anului, faţă de aceeaşi perioadă a lui 2006.
Americanul Howard David Ludwig nu poate merge, nu poate vorbi şi nici nu poate conduce o maşină, însă poate, cel puţin teoretic, să tragă cu pistolul, întrucât are permis de portarm.
BUCUREŞTI - Aglomeraţie pe străzile Capitalei din cauza marşului organizat de către şoferii de taxi. Jandarmii susţin că la protest participă 2.000 de taximetrişti.
Cel mai mare traficant de heroină din lume a fost prins cu ajutorul poliţiştilor de frontieră români după doi ani în care a fost monitorizat şi filat de ofiţerii români şi de cei de la brigada americană antidrog.
Un grup de elevi ai Liceului „George Enescu" din Capitală au fost reţinuţi de poliţiştii austrieci. Agenţii au crezut că tinerii care participau la Festivalul „Sampling Bucharest", de la Viena, erau la cerşit.
Sindicatele miniere conduse de Marin Condescu au anunţat, miercuri, declanşarea grevei generale la complexurile energetice Turceni, Rovinari şi la Societatea Naţională a Lignitului Oltenia.
BUCUREŞTI - Reprezentanţii principalelor formaţiuni politice au decantat, în urma prestaţiei de aseară a celor trei preşedinţi - T. Băsescu, I. Iliescu şi E. Constantinescu - la Realitatea TV, diferite mesaje.
LONDRA - Jose Mourinho a fost arestat, noaptea trecuta, de politistii britanici dupa ce antrenorul si-a pierdut cumpatul intr-o disputa cu oamenii legii si un reprezentant al departamentului de sanatate.
FRANŢA - O grupare islamistă care pretinde că are legături cu al-Qaeda ameninţă Franţa pe internet cu atacuri teroriste. Autenticitatea anunţului nu a putut fi verificată, pentru că mesajul nu a fost postat pe site-urile de Internet, folosite de grupările afiliate temutei reţele.