BUCUREŞTI - Asociaţia Naţională a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi organizează, miercuri, un miting urmat de un marş, în Bucureşti şi în oraşele reşedinţă de judeţ, pentru a protesta faţă de prevederile Legii privind transportul public local.

BUCUREŞTI - Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane (BOR), Teoctist, s-a rugat pentru ploaie, duminică, în cadrul Sfintei Liturghii, explicând celor prezenţi la slujbă că rugăciunea este calea credincioşilor de a-l "îndupleca" pe Dumnezeu să trimită ploaie.

BERLIN - România îşi redimensionează relaţiile cu Republica Moldova şi recunoaşte că e posibil ca politica externă a Bucureştiului cu vecinul de peste Prut să fi fost greşit gestionată.

COSTA RICA - Criza ostaticilor din Costa Rica a luat sfârşit, în urmă cu aproximativ o oră. Situaţia se află sub control la ambasada Rusiei din San Jose, capitala statului din America Centrală.

SUA - Numeroşi localnici şi turişti au fost evacuaţi de pe insula Santa Catalina, situată la 35 km de oraşul californian Los Angeles, din cauza incendiului de proporţii care a distrus deja mii de hectare de pădure.

FRANŢA - Preşedintele ales al Franţei, Nicolas Sarkozy, şi-a făcut debutul în politica externă printr-o întâlnire cu cel pe care-l numeşte un vechi prieten - premierul britanic, Tony Blair.

ARMENIA - 2,3 milioane de armeni sunt aşteptaţi astăzi la urne să-şi dea votul într-o rundă de alegeri legislative apreciate de observatori ca un test al tinerei democraţii din fosta republică sovietică.

BAGDAD - Două atentate sinucigaşe cu maşină-capcană au fost comise aseară simultan la două puncte de control dintr-o zonă şiită, pe unul dintre cele mai aglomerate poduri din Bagdad.

PAKISTAN - Cel puţin 15 persoane au fost ucise, iar alte 50 rănite într-un val de violenţe declanşat în Pakistan între grupuri politice rivale. Confruntările au început înaintea unui miting organizat la Karachi de susţinătorii fostului preşedinte al Curţii Supreme pakistaneze, demis de preşedintele Pervez Musharraf.

TURCIA - Cel puţin 14 persoane au fost rănite într-un atentat care a avut loc în această dimineaţă, în oraşul Izmir din Turcia. Surse din poliţia turcă spun că bomba era ataşată de o bicicletă, lăsată într-o piaţă din apropierea portului.
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Băut bine la volan, un bărbat din Sântandrei s-a izbit cu mașina de un cap de pod. A fost reținut
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de vineri, 28 august.

Cultură

INTERVIU cu Claudia Droc, manager TIFF Oradea / „Oradea, cea mai frumoasă sală de cinema din România”
TIFF Oradea revine în perioada 25-27 septembrie 2026 cu a 9-a ediție, cu filme în avanpremieră, invitați speciali și cine-concerte, desfășurate în locațiile consacrate: Piața Unirii Open Air, Teatrul de Stat Oradea, Filarmonica de Stat și Sinagoga Sion.

România

Ai un copac în curte? Nu-l tăia până nu verifici asta. Poți avea nevoie de aprobare
Toamna începe sezonul curățeniei în curțile românilor. Frunzele sunt strânse, gardurile vii sunt tunse, crengile uscate sunt îndepărtate, iar copacii care au îmbătrânit sau au devenit incomozi ajung, uneori, pe lista lucrărilor de făcut.

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe strada Libertății din Oradea

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apa potabilă în Paleu și Săldăbagiu de Munte

BIHON CAO

CAO anunță întrerupere alimentării cu apă pentru zona străzilor Gheorghe Doja, Teleki Mihaly, Kabos Endre, Cartier Podgoria

România

Un cunoscut brand românesc de cosmetice, amendat cu 5.000 de euro după un atac informatic
Unul dintre brandurile românești cunoscute de cosmetice, Gerocossen, a ajuns în atenția autorității pentru protecția datelor după ce compania a fost ținta unui atac informatic.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Peste 91 de milioane de lei investiți în Ștei, după finalizarea a 17 proiecte PNRR
În orașul Ștei au fost finalizate toate cele 17 proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, investițiile având o valoare totală de peste 91 milioane de lei. Proiectele au vizat 25 de clădiri și au acoperit domenii precum educația, sănătatea, serviciile sociale, eficiența energetică, administrația publică și dezvoltarea urbană.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Pagube de 8.000 de lei pentru un orădean, după ce un vecin i-a zgâriat de două ori mașina de serviciu
Un orădean s-a ales cu ambele mașini de serviciu avariate și cu pagube evaluate la aproape 8.000 de lei, după ce un vecin i-a zgâriat de două ori caroseria. A făcut-o la adăpostul întunericului, la un interval de o lună, în fața unui bloc de pe bulevardul Dacia, din Oradea.

Economic

Banii din pensiile private intră într-o nouă etapă. Ce pregătește ASF pentru anul 2027
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a pus în dezbatere un proiect de normă care stabilește regulile pentru autorizarea fondurilor ce vor administra plata pensiilor private.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Două capele mortuare vor fi construite în satele Sighiștel și Valea de Sus. În ce stadiu sunt proiectele
Două dintre satele aparținătoare comunei Câmpani care nu au în prezent capele mortuare vor beneficia de astfel de investiții. Primăria a făcut pași concreți pentru realizarea capelelor din Sighiștel și Valea de Sus, iar proiectele se află în etape diferite.

Economic

Bani pentru fermierii care cultivă cartofi în 2026. Ajutor de până la 300 de euro pe hectar
Producătorii de cartofi de consum vor putea beneficia în 2026 de un ajutor de minimis de cel mult 300 de euro pentru fiecare hectar eligibil.

BIHON Sport local

Cu mulți debutanți în echipă, Transilvania Sport Academy a pierdut la scor primul meci în Liga 3
La debutul în Liga 3, Seria 8, Transilvania Sport Academy a avut parte de un adversar redutabil la acest nivel, Sănătatea Cluj – formație care a evoluat în play-off-ul ediției trecute de campionat.

BIHON Sport local

Trei puncte pentru Lotus Băile Felix. Un jucător nou venit a marcat golul decisiv
Lotus Băile Felix și-a adjudecat cele trei puncte la debutul în noul sezon din Liga 3, Seria 8, la capătul unui meci destul de complicat cu tânăra echipă Viitorul Cluj.