BUCUREŞTI - PSD îşi va constitui, în eventualitatea suspendării şi demisiei preşedintelui Traian Băsescu, un grup de lucru care să stabilească limitele constituţionale şi legale ale atribuţiilor lui Nicolae Văcăroiu ca preşedinte interimar, au declarat, joi, surse din partid.
BUCUREŞTI - Parlamentarii s-au arătat, joi, mult mai interesaţi decât de obicei de şedinţa de plen reunit, fiind prezenţi în număr destul de mare la dezbaterile privind suspendarea din funcţie a şefului statului.
BUCUREŞTI - PSD ar fi votat împotriva suspendării din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu dacă acesta ar fi încercat, chiar şi în ultimele zile, o reconciliere cu liderii politici, au declarat, joi, surse din PSD.
Târgu Mureş - O elevă protagonistă a unei scene de striptease într-o sală de curs a Liceului Agricol din Târgu Mureş riscă să fie exmatriculată, după ce un filmuleţ a circulat, timp de câteva zile, pe internet, existând imagini cu adolescenta care se dezbraca şi se mângâia în zonele intime.
BUCUREŞTI - Parlamentul a început, la ora 9,30, dezbaterea cererii de suspendare a preşedintelui Băsescu. Din totalul de 465 de parlamentari, sunt prezenţi 342 de senatori şi deputaţi.
Piata Universitatii incepe sa fie ocupata de sustinatori ai lui Traian Basescu. In acest moment, aproximativ 60 de persoane se afla in piata, avand pancarte cu mesaje de sustinere a presedintelui si contra restauratiei.