Românii au renunţat la ciorbă şi tocăniţă în favoarea snack-urilor şi a dulciurilor. Anual, se mănâncă mii de tone de biscuiţi, sărăţele şi floricele de porumb, iar consumul este în creştere.
CONSTANTA - Trei tineri au murit şi unul este grav rănit într-un accident rutier care a avut loc în staţiunea Mamaia, ieri dimineaţă în jurul orei 4. Maşina în care se aflau cei patru a ieşit de pe carosabil şi a intrat într-un copac. În urma impactului autovehiculul a fost distrus.
ITALIA - Romanii care sunt de cativa ani la Torino au prins vremuri bune in constructii, datorita pregatirilor pentru Jocurile Olimpice din 2006. Acum insa, cererea de mana de lucru a scazut, ca si salariile.
Banii, muntii de bani, pe care unii oameni i-au strans in urma afacerilor derulate au avut de multe ori darul de a schimba firea celor care ii detin. Pe unii in bine, pe altii in adevarati Hagi Tudose ai zilelor noastre.
IRAK - Baza militară de la Tallil, din Irak, unde se află şi un contingent românesc de infanterie, a fost aseară ţinta unui atac cu rachete. Potrivit Ministerului Apărării Naţionale, baza militară a fost atacată cu 12 rachete şi, din fericire, nu s-au înregistrat victime.
Din nefericire, ultimele ore au stat sub semnul violenţelor. Aproape 70 de morţi şi câteva sute de răniţi. Bilanţul atentatelor teroriste produse aseară în Irak, Thailanda şi în Rusia. De fiecare dată a fost vorba de bombe iar victimele au fost simplii trecători sau clienţii unor supermarketuri, baruri, hoteluri şi cinematografe.
INDIA - Carnagiu în India. Cel puţin 64 de persoane au fost ucise, iar aproximativ 50 au fost rănite, în urma unui dublu atentat cu bombă, produs azi-noapte, asupra unui tren de pasageri care asigura legătura între India şi Pakistan
Doi turişti străini s-au rătăcit în această după amiază în valea Azuga din munţii Baiului. Aceştia au intrat în panică şi sunat la serviciul de urgenţă al Salvamontului în momentul în care au constatat că au greşit drumul.
BUCUREŞTI - Moţiunea împotriva ministrului Justiţiei, Monica Macovei, a fost comentată duminică de toate partidele politice.
Moţiunea anti-Macovei ar putea activa clauza de salvgardare, chiar în ultimul moment, adică în luna iunie a acestui an. Este declaraţia făcută pentru postul de radio Deutsche Welle, de Susanne Kastner, vicepreşedintele Bundestagului.