Scolile pot primi finantari de pana in zece mii de euro pentru proiecte in cadrul unui concurs de granturi lansat de Ministerul Educatiei (MEdC). Unitatile de invatamant pot depune propunerile de proiecte pana la data de 30 martie, iar o scoala poate depune un singur proiect pe an.
Cercetătorii au descoperit un punct vulnerabil al virusului HIV, un fel de "călcâi al lui Ahile", care ar putea constitui punctul de plecare pentru un vaccin împotriva virusului imunodeficienţei umane.
Tot mai multe românce se interesează să nască în Bulgaria datorită condiţiilor foarte bune şi a preţurilor mai scăzute, susţine Agenţia de ştiri Novinite pe pagina de internet.
BUCUREŞTI - Modernizarea Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti se va face în 2007 prin două programe in valoare de 37,5 milioane euro.
Procesul in care fostul vicepremier George Copos este judecat, alaturi de alte patru persoane, pentru un prejudiciu de peste un milion de euro adus statului, a fost suspendat, joi, dupa ce instanta Inaltei Curti de Casatie si Justitie a hotarat trimiterea dosarului la Curtea Constitutionala.
Presedintele Traian Basescu afirma, intr-o scrisoare adresata, joi, presedintilor celor doua Camere ca ii consulta pe parlamentari in legatura cu organizarea referendumului pentru introducere votului uninominal in a doua parte a lunii martie.
BUCUREŞTI - Democraţii reclamă furt la votul moţiunii anti-Macovei. Preşedintele executiv al PD Adriean Videanu a declarat, cu puţin timp în urmă, că senatorul PRM Dan Claudiu Tănăsescu a votat de două ori.
Şeful statului a trimis Parlamentului o scrisoare în care precizează că îi consultă pe membrii Parlamentului cu privire la organizarea în partea a doua a lunii martie 2007 a unui referendum naţional consulativ cu privire la introducerea votului uninominal pentru alegerea membrilor Parlamentului începând cu următoarele alegeri.
BUCUREŞTI - Guvernul a decis, miercuri, menţinerea valorii unui tichet de masă la 7,41 de lei, la propunerea Ministerului Muncii, deşi indicele mediu al preţurilor de consum la produsele alimentare a scăzut pentru prima dată, în semestrul al doilea al anului trecut, comparativ cu primul semestru al lui 2006.
RUSIA - Procurorii din Sankt Petersburg au deschis o anchetă pentru elucidarea acuzaţiilor care privesc existenţa unei reţele de prostituţie masculină în Ministerul rus de Interne.