BUCUREŞTI - Într-o ediţie specială de la Realitatea Tv, preşedintele Traian Băsescu a declarat că se consideră un obiect al disputei actuale de pe scena politică românească.

BUCUREŞTI - Aproximativ 200 de angajaţi de la metrou au declanşat un protest spontan în această după amiază, în staţia de la Piaţa Unirii, nemulţumiţi că în urma întâlnirii cu membrii conducerii Metrorex aceştia nu le-au spus nimic concret în ceea priveşte majorările salariale cerute.

BUCUREŞTI - 40 de mii de pensionari nu şi-au primit luna aceasta banii. Este vorba despre cei care au ales sistemul de plată pe card sau în contul bancar. Poşta Română şi Casele Judeţene de Pensii îşi paseză vina reciproc, iar oamenii sunt puşi pe drumuri pentru a-şi putea recupera banii.

Unul din trei microbuze care transportă persoane are probleme tehnice sau nu are actele în regulă. Aceasta este concluzia inspectorilor de la Autoritatea Rutieră, Registrul Auto Român şi poliţia rutieră, care au făcut, în ultima săptămână, zeci de controale în zece judeţe.

BUCUREŞTI - Poliţiştii bucureşteni stă cu ochii aţintiţi asupra pietonilor. Aproape două sute de persoane au fost amendate, în ultimele săptămâni, pentru că n-au traversat pe zebră, iar alte 44 au primit avertismente.

BUCUREŞTI - Reprezentantii Ministerului Afacerilor Externe au dat miercuri primele detalii legate de cei doi cetateni romani despre care presa a scris ca ar fi arestati in Irak.

În ultima săptămână, numărul cazurilor de viroze s-a dublat. Medicii spun că nu se poate vorbi de epidemie, dar efectele sunt îngrijorătoare - opt oameni au murit, iar 100 de mii au infecţii respiratorii, gripe şi pneumonii.

BUCUREŞTI - Ministerul Sănătăţii Publice (MSP) vrea să introducă fier şi acid folic în făina destinată consumului uman de pe piaţa internă pentru a preveni anemia, a reduce defectele la naştere, rata accidentelor cardiovasculare, precum şi pentru a spori productivitatea muncii.

SOFIA - Marţi s-a semnat la Sofia acordul pentru construirea podului care va lega portul dunărean bulgar Vidin de oraşul Calafat din România, pe cale ferată şi rutieră. Acesta este un element cheie al unui coridor european de transport din oraşul german Dresda către Istanbul, Turcia.

Cel puţin 45 de oameni au murit şi alte câteva zeci de persoane au fost rănite în Irak, în urma unor atentate care au vizat comunitatea şiită. Violenţele au avut loc în ultima zi a ceremoniilor care marchează Ashura, una dintre cele mai importante sărbători şiite.

powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Un nou accident mortal de motocicletă într-o pădure din Bihor
Un accident grav de motocicletă s-a produs duminică, 30 august, în zona Pădurea Neagră, eveniment în urma căruia un motociclist și-a pierdut viața.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

PNRR se încheie, însă lucrările pe calea ferată Cluj-Oradea sunt departe de final. Când ar putea reveni trenurile
Programul Național de Redresare și Reziliență se încheie oficial luni, în ultima zi din august, însă marile proiecte feroviare finanțate prin PNRR sunt încă departe de finalizare. 2

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Recidivist condamnat cu executare după ce a provocat un accident și a fugit pe câmp. A reclamat că mașina i-a dispărut
Lipsa permisului de conducere și anii petrecuți după gratii, inclusiv din acest motiv, nu l-au făcut pe un bărbat de 51 de ani să renunțe la a se mai urca la volan. Mai mult, ultima dată când a făcut-o a provocat un accident, în urma căruia șoferul unui autoturism care circula regulamentar a fost rănit. Apoi a dat dovadă de lașitate și a luat-o la fugă pe câmp, iar a doua zi a anunțat că mașina i-ar fi dispărut din fața casei.

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe strada Libertății din Oradea

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apa potabilă în Paleu și Săldăbagiu de Munte

BIHON CAO

CAO anunță întrerupere alimentării cu apă pentru zona străzilor Gheorghe Doja, Teleki Mihaly, Kabos Endre, Cartier Podgoria

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Razie pe șoselele din Bihor. Peste 1.900 de testări, aproape 300 de amenzi și 27 de permise reținute
Polițiștii bihoreni au făcut peste 1.900 de testări în cadrul a două acțiuni desfășurate pe șoselele din județ. Aproape 300 de amenzi au fost aplicate, iar mai mulți șoferi au rămas fără permis.

FC Bihor

„Am întâlnit o echipă care s-a dovedit a fi mult mai bună ca noi”
După două eșecuri cu 0-3 și 0-2, CSL Ștefănești a pierdut la un scor și mai mare a treia deplasare din acest sezon, scor 0-4 la FC Bihor Oradea.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Accident rutier pe Podul Decebal din Oradea. O mașină a intrat în parapetul metalic de protecție
Un accident rutier s-a produs pe Podul Decebal din Oradea, în noaptea de sâmbătă, 29 august, spre duminică, 30 august. 5

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Bihorul intră din nou sub cod galben de caniculă. Temperaturile cresc până la 37 de grade
Începând de luni, 31 august, între orele 10:00 și 21:00, temperaturile vor fi deosebit de ridicate în Crișana, Banat, Maramureș, vestul Transilvaniei, vestul și sudul Olteniei, precum și în sud-vestul Munteniei. Local, va fi caniculă. 1

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Cauzele accidentului mortal dintre Bratca și Damiș. Motociclistul ar fi pierdut controlul într-o curbă periculoasă
Un motociclist de 61 de ani din Ungaria a murit după ce a pierdut controlul pe DJ 764D, între Bratca și Damiș, și a căzut circa 30 de metri. 5

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Bihoreanul închis 3 ani pentru uciderea unui câine, obligat să muncească gratuit 120 de zile după executarea pedepsei
Judecătoria Beiuș a hotărât să-l oblige pe Andrei George Pirtea, bărbatul de 38 de ani, din Poienii de Jos, ca după executarea pedepsei de 3 ani de închisoare care i-a fost aplicată pentru că a spânzurat un câine, să muncească 120 de zile în folosul comunității. 1

Economic

Val de firme dizolvate în Bihor: peste 1.000 au dispărut din economia județului, în doar șapte luni
Numărul firmelor dizolvate din județul Bihor a crescut semnificativ în primele șapte luni ale anului 2026. 9

FC Bihor

Gică Popescu, despre Generația de Aur și anii la națională: „Fiecare meci la echipa națională a fost pentru mine o mare bucurie”
Fostul mare internațional român Gheorghe Popescu, în prezent președinte al clubului Farul Constanța, s-a aflat recent la Oradea, cu prilejul meciului din play off-ul Cupei României, cu FC Bihor. Gică Popescu ne-a acordat un interviu în exclusivitate. 2