IAŞI - Judecătorii ieşeni vor lua în discuţie, astăzi, cererea istoricului american Kurt Treptow de eliberare condiţionată, pentru bună purtare. Treptow şi complicea sa, Tatiana Popovici, au fost condamnaţi la câte 7 ani închisoare, pentru act sexual cu un minor, perversiune sexuală cu minori şi corupţie sexuală.
Credincioşii ortodocşi şi catolici prăznuiesc, astăzi, Ajunul Bobotezei, zi care marchează şi încheierea sărbătorilor de iarnă. Se ţine post negru, se sfinţeşte casa, iar fetele nemăritate îşi pot visa ursitul.
SUA - Cazul unei fetiţe de nouă ani care suferă de o afecţiune gravă a creierului şi căreia părinţii i-au oprit creşterea stârneşte controverse în Statele Unite.
BUCUREŞTI - Casa Regală ar putea intra, chiar la sfârşitul acestei luni, în posesia castelelor Peleş, Pelişor şi a părţii vechi a Palatului Foişor. Ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu, a anunţat că negocierile pentru retrocedarea domeniului Peleş au fost finalizate.
CONSTANŢA - Comuna Ghindăreşti, unde trăieşte cea mai mare comunitate de ruşi lipoveni din judeţul Constanţa, se pregăteşte să sărbătorească, duminică, Crăciunul pe stil vechi. Cei peste 3.000 de ruşi-lipoveni din localitate sunt ortodocşi de rit vechi.
SUA - Fostul preşedinte american George H.W. Bush, în vârstă de 82 de ani, a fost supus unei artroplastii la şoldul drept, intervenţie chirurgicală încheiată cu succes, au anunţat, joi, reprezentanţii clinicii Mayo din Rochester Minnesota, informează Reuters.
SUA - Preşedintele american, George W. Bush, va anunţa săptămâna viitoare noua strategie pentru Irak, menită să pună capăt violenţei endemice din această ţară.
SUA - Cotaţia petrolului a ajuns sub 56 de dolari barilul, după încheierea ultimei şedinţe de tranzacţionare la Bursa din New York
CLUJ - Directorul general al Trustului Gazeta, Aurelian Grama, a fost reţinut, joi seara, de procurorii clujeni. Directorul de dezvoltare al trustului, care este şi directorul săptămânalului Gazeta de Maramureş, Dan Pârcălab, a fost arestat preventiv, pentru 29 de zile.
SUA - Divergenţele dintre Statele Unite şi Germania, declanşate ca urmare a opoziţiei fostului cancelar Gerhard Schroeder faţă de ofensiva americană în Irak, au fost aplanate.