GRECIA - Grecia a fost paralizată, miercuri, de o grevă declanşată de mii de muncitori din toată ţara, care au ieşit pe străzi pentru a-şi cere drepturile. Protestatarii acuză Guvernul că nu şi-a îndeplinit promisiunile făcute sindicatelor şi a propus parlamentului un buget de austeritate pentru 2007.

BUCUREŞTI - Instalalaţiile electrice şi decorurile de sezon, montate de Primăria Generală a Capitalei, au avut efecte neprevăzute. Azi-noapte, instalaţiile montate de sărbători au suprasolicitat reţeaua electrică din Piaţa Universităţii.

BUCUREŞTI - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă un nou termen în dosarul Loteria. Fostul vicepremier, George Copos, s-a prezentat la proces împreună cu avocatul său şi a anunţat că va cere instanţei să constate că rechizitoriul în baza căruia a fost trimis în judecată este lovit de nulitate.

IRAK - Zece irakieni au fost ucişi şi alţi 25 au fost răniţi în urma unui atentat cu maşină capcană la Bagdad. Maşina a explodat în estul oraşului, lângă o moschee şiită, aflată într-o zonă aglomerată.

INDONEZIA - Un seism cu magnitudinea de 6,5 grade pe scara Richter s-a produs în această noapte în insula indoneziană Sulawesi, iar un altul de 5,1 a zguduit regiunea Chiang Mai din nordul Thailandei, determinând evacuarea unor localnici.

BUCUREŞTI - Noua organigramă a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va fi dezbătută azi de Consiliul Superior al Magistraturii. Propunerea a fost făcută de procurorul general, Laura Codruţa Kovesi.

Doi astronuaţi de pe naveta Discovery au efectuat prima dintre cele trei ieşiri programate în spaţiu, pentru a continua lucările de construcţie a Staţiei Spaţiale Internaţionale.

TEHERAN - Preşedintele iranian Mahmud Ahmadinejad consideră că zilele statului Israel sunt numărate. Declaraţia a fost făcută cu ocazia conferinţei internaţionale asupra Holocaustului, organizate la Teheran.

BUCUREŞTI - După ce i s-au refuzat funcţiile de comisar european şi de vicepremier, Varujan Vosganian îşi începe mandatul de ministru al Economiei. Dar dacă liderul liberal a trecut fără emoţii de votul parlamentului.
powered by Surfing Waves

FC Bihor

Greu cu Corona! FC Bihor a condus de două ori, dar a agonisit doar un punct la debutul în grupele Cupei României
În primul meci din Grupa C, FC Bihor Oradea și-a măsurat forțele cu CSM Corona Brașov, pe terenul sintetic al Stadionului Carpați. O nou promovata în Liga 3 întărită semnificativ în această vară cu 6 jucători aduși din Liga 1 și Liga 2. orădenii au condus de două ori, dar n-au știut să gestioneze din nou un final de meci.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Hoață din Oradea, dată de gol după ce s-a spălat pe mâini în apartamentul victimei. Are de executat 5 ani de închisoare
O femeie de 41 de ani, din Oradea, a primit o pedeapsă de 5 ani de închisoare într-un dosar în care a fost acuzată de două furturi comise în imobile din municipiu.

Bihon CSM Oradea

CSM CSU Raiffeisen va disputa un meci de verificare în compania formației CSU Sibiu
Echipa „leilor roșii” va susține miercuri, 2 septembrie, cel de-al treilea său meci de pregătire din presezon, după cele cu DEAC Debrecen și SCM Politehnica Timișoara.

BIHON CAO

Compania de Apă Oradea începe încheierea contractelor cu proprietarii vizați de extinderea rețelelor din Tileagd

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe strada Libertății din Oradea

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apa potabilă în Paleu și Săldăbagiu de Munte

Cultură

Teatru, concerte, dans şi întâlniri literare, la Zilele Culturii Iudaice de la Oradea. Printre invitaţi, actriţa Maia Morgenstern
Zilele Culturii Iudaice sunt mai mult decât un festival. Sunt o întâlnire între trecut și prezent, între comunitate și oraș, între oameni care aleg să se cunoască și să se respecte.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Parcările de domiciliu intră la control în Oradea. Ce nereguli pot aduce amenzi de peste 2.000 de lei
Primăria Oradea anunță controale în parcările de domiciliu din municipiu, pentru a verifica dacă locurile atribuite sunt semnalizate cu plăcuțele de identificare prevăzute de regulament. Obligația se aplică tuturor titularilor, indiferent de modul în care au obținut locul de parcare sau de perioada de când îl folosesc. 1

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Lotul Chiribiș-Biharia a ajuns la 71%. Constructorul ar putea termina lucrările mai devreme decât termenul din contract
Potrivit unui comunicat transmis de Compania Națională de Investiții Rutiere, se înregistrează o evoluție foarte bună a lucrărilor pe Autostrada Transilvania.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Peste 70 de hectare au fost mistuite de flăcări în Bihor, în ultimele trei zile de vară
Peste 20 de incendii de vegetație au izbucnit, în ultimele trei zile ale zile ale lunii august, în mai multe localități din județul Bihor

BIHON Sport local

„Schimbare de gardă” la Club Atletic Oradea. „Alb-verzii” mizează în noul sezon pe un lot cu mulți tineri
Legendarul club orădean pornește la drum în acest sezon cu un lot puternic remaniat, cuvântul de ordine fiind tinerețea. Media de vârstă a lotului antrenat de Lucian Stance este de 20,4 ani.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Șofer din Sântandrei, prins băut și drogat la volan, la 3 dimineața. A fost reținut
Șoferul a fost reținut în cursul zilei de luni, 31 august.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Salvat de la 60 de metri adâncime: câinele unui turist din Lituania, scos din Avenul Borțig
Salvatorii montani din Bihor au intervenit pentru salvarea unui câine care a căzut în Avenul Borțig, la aproximativ 60 de metri adâncime.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Iluminatul public a revenit la normal, deocamdată, doar în zona Primăriei Oradea. De ce se aprind luminile diferit în oraș
Iluminatul public din Oradea se pare că a început să revină la programul normal de funcționare, însă modificarea nu are loc simultan în toate zonele orașului. 2