BUCUREŞTI - Opt infractori români care au fost condamnaţi pentru diverse infracţiuni vor fi extrădaţi, astăzi, pentru continuarea pedepsei cu închisoarea în ţară, informează un comunicat de presă al Ministerului Administraţiei şi Internelor
BUCUREŞTI - Călin Popescu Tăriceanu îl invită pe Theodor Stolojan la o discuţie, potrivit unui comunicat al PNL, semnat de Biroul de presă al liberalilor, în ziua în care liderul "platformiştilor" are programată o discuţie cu gruparea lui Gheorghe Flutur.
GAZA - Liderii militanţi palestinieni şi-au îndemnat compatrioţii din Fâşia Gaza să adopte o nouă strategie pentru a rezista în faţa ameninţării reprezentate de raidurile aeriene israeliene.
BUCUREŞTI - Nemulţumiţi de bugetul pe anul viitor, care prevede doar 5.2 % din PIB pentru Educaţie, profesorii întră de luni în grevă japoneză. Dascălii au anunţat că în această săptămână vor veni la ore cu o banderolă albă pe braţ.
BUCUREŞTI - Membrii executivului se vor întâlni, luni, începând cu ora 9, la Palatul Victoria, pentru a discuta despre o nouă rectificare bugetară, pentru anul acesta.
BUCUREŞTI - La reuniunea liberalilor de la Iaşi, Varujan Vosganian a declarat că PNL ar putea să decidă astăzi retragerea sprijinului politic acordat lui Flutur, fapt ce l-ar putea determina pe actualul ministru al Agriculturii să-şi depună demisia din Guvern.
CONSTANŢA - Accident feroviar în această dimineaţa in apropierea localitatăţii Basarabi, din judeţul Constanţa. Două trenuri de marfă s-au cioncit iar unul dintre ele a deraiat. Nu s-au înregistrat victime. Circulaţia feroviară a fost deviată prin localitatea Năvodari.
BRUXELLES - Oficialii de la Bruxelles se tem că ţara noastră va reprezenta o zonă fierbinte de intrare în UE, la graniţa estică. Un reportaj realizat de jurnaliştii de la Associated Press subliniază temerea europenilor că traficul de persoane şi mărfuri va constitui o problemă majoră în această zonă.