BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
România
Bătaie cruntă primită de o fată de 15 ani. „Intru la pușcărie pentru tine, mă! Pune-te în genunchi!”

Bătaie cruntă primită de o fată de 15 ani. „Intru la pușcărie pentru tine, mă! Pune-te în genunchi!”

la 1 October 2022 17:41
7 Comentarii

Bătaie cruntă primită de o fată de 15 ani. „Intru la pușcărie pentru tine, mă! Pune-te în genunchi!”

1 October 2022 17:41
O bătaie cruntă aplicată de o fată de 17 ani unei alta de 15, ambele eleve ale aceluiași liceu arădean - UCECOM - filmată de tatăl vitreg al agresoarei, a devenit virală printre elevii arădeni.
O bătaie cruntă aplicată de o fată de 17 ani unei alta de 15, ambele eleve ale aceluiași liceu arădean - UCECOM - filmată de tatăl vitreg al agresoarei, a devenit virală printre elevii arădeni.

Trimite articolul

X
Imaginile, greu de privit, au ajuns și în posesia aradon.ro. Iar povestea bătăii este complexă și complicată. Cert este că acest caz a ajuns și la Poliție, însă de o săptămână, lucrurile nu s-au mișcat. Abia în ziua în care am adus în atenția Poliției acest caz, polițiștii au mers la domiciliul fetei agresoare și au condus-o la audieri. Tatăl vitreg al acesteia – bărbatul care în fapt a filmat bătaia – încă nu a fost audiat.

Iată povestea. O fată de 15 ani, din Periam, județul Timiș, a îndurat umilințe greu de privit. Cu tatăl decedat și mama imobilizată la pat, în apărarea fetei nu a sărit nimeni. Nici Poliția nu a făcut mare lucru până în acest moment. Victima, în vârstă de 15 ani, este elevă în clasa a IX-a la liceul UCECOM, iar agresoarea, în vârstă de 17 ani, este elevă în clasa a X-a, la aceeași unitate școlară. Din când în când, când ieșea de la cursuri, fata de 15 ani rămânea peste noapte în casa colegei de 17 ani. Bătaia despre care vorbim a avut loc în casa agresoarei, care și-a chemat victima sub pretextul de a-i oferi haine, însă, odată ajunsă acolo, fata de 15 ani s-a trezit sub o ploaie de pumni și picioare. Bătaia a fost filmată de tatăl vitreg al agresoarei.

[eadvert]

Cumplitele imagini video

Videoclipul începe cu agresoarea care își bagă mâinile în părul colegei sale și o lovește cu capul de teracotă, apoi o lovește cu pumnii în cap. Fata bătută se ține cu mâinile de cap, încercând să pareze loviturilor. „Nu mai da așa! Mă omori!”, spune fata de 15 ani. Însă agresoarea, care lovește cu o violență animalică, poate fi auzită spunând: „Și ce dacă te omor? Intru la pușcărie pentru tine, mă, zdreanțo! Pune-te în genunchi! Acuma!”. Agresoarea o pune jos, o lovește cu piciorul și o trage de păr: „Vezi că am fost bună cu tine până acuma. Mă p*ș pe tine și îți dau foc”. În timp ce fata de 15 ani stă întinsă pe jos, în poziție fetală, tatăl vitreg al agresoarei intervine: „Ai venit în casa asta, ai dormit în casa asta, ai mâncat în casa asta și acuma faci figuri?!”. Agresoarea o avertizează pe victima sa înainte de a o călca, efectiv, cu picioarele: „Pe ăia trei dacă îi dai în gât o să ai de-a face cu mine, fată!”. Fata bătută imploră: „Te rog nu mai da, că mă omori așa!”.

Intervine, din nou, tatăl vitreg al agresoarei: „Crezi că ești la tine, la Periam, în satul tău?”. În tot acest timp, fata de 15 ani este lovită cu picioarele de colega sa de școală. Imaginile sunt greu de privit și totodată de necrezut din cauza violenței extreme de care dă dovada adolescenta de 17 ani. „Pe Tik Tok te pun, mă, zdreanță! Să vadă și mă-ta ce panaramă ești!”, mai spune agresoare înainte ca video-ul să se încheie brusc.

De ce a fost bătută fata de 15 ani? De ce agresoarea o amenință: „Pe aia trei dacă îi dai în gât, o să ai de-a face cu mine, fată!”. Cine sunt cei trei și de ce victima nu are voie să spună nimic legat de aceștia? De ce bătaia este filmată de tatăl vitreg al agresoarei? De ce bătaia are loc cu încuviințarea unui adult? Care este, de fapt, implicarea sa? Există zvonuri, pe care Poliția nu le-a confirmat, dar nici nu le cercetează, că ar fi vorba despre mai multe abuzuri sexuale.

Ce spune școala?

Reprezentanții liceului UCECOM nu au dorit să dea declarații, spunând că bătaia nu a avut loc în incinta școlii, astfel că nu poate fi vorba despre o răspundere a unității școlare cu privire la cele întâmplate, că cele două au devenit eleve ale liceului doar de trei săptămâni și că situația lor sau comportamentul lor nu ar putea fi evaluat într-un timp atât de scurt. Eleva bătută locuiește doar cu mama, care este imobilizată la pat, în satul Periam, județul Timiș, și face naveta la Arad, la școală. Despre eleva bătăușă… Ei bine, potrivit informațiilor noastre, fata ar fi pierdut – în generală – aproape un an de școală. Și asta deoarece ar fi fost însărcinată și ar fi făcut întrerupere de sarcină.

Potrivit informațiilor noastre, bătaia a avut loc în 21 septembrie la domiciliul agresoarei și a fost distribuită de către aceasta, ajungând astfel în posesia mai multor colegi de la UCECOM, dar și de la alte școli din Arad. În 22 septembrie, videoclipul a fost văzut la școală de elevi. Conform informațiilor noastre, una dintre colegele fetelor, care văzuse videoclipul, a lovit-o peste cap pe agresoare, trăgând-o la răspundere pentru bătaia pe care i-a aplicat-o fetei de 15 ani și pentru umilința la care a supus-o făcând publice imaginile.

Agresoarea însă nu a lăsat lucrurile așa. A sunat la 112 și a reclamat faptul că, în timp ce se afla la școală, o colegă a lovit-o în cap. Polițiștii au venit la școală și le-a dus pe cele două la Poliție, unde le-au audiat. Astfel a ieșit la iveală bătaia pe care a primit-o fata de 15 ani!

Poliția știa de o săptămână de bătaia primită de fata de 15 ani. A înștiințat Parchetul abia după 7 zile

În comunicat se arată că IPJ Arad a fost sesizat cu privire la bătaia primită de fata de 15 ani în 22 septembrie, iar după șase zile, în 28 septembrie, s-a început urmărirea penală in rem – cu privire la faptă – pentru lovire sau alte violențe și instigare la loviri sau alte violențe, iar joi, 29 septembrie, s-au luat măsurile care trebuiau întreprinse încă de când Poliția a intrat în posesia imaginilor care au surprins bătaia cruntă primită de fata de 15 ani.


Redăm comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad: „Având în vedere informaţiile apărute în presa locală referitoare la cauza penală privind un conflict violent între două persoane minore de sex feminin de 17 şi 15 ani, eleve ale unui liceu din municipiul Arad, existând o filmare în acest sens publicată, Biroul de Relaţii Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad este abilitat să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarea observaţie: La data de 22.09.2022, organele de poliţie din cadrul IPJ Arad au fost sesizate cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de loviri şi alte violenţe, prevăzută şi pedepsită de art. 193 Cod penal, reclamându-se violenţe fizice asupra unei persoane de sex feminin minore, exercitate de către o altă persoană de sex feminin minoră. La data de 28.09.2022, s-a dispus începerea urmării penale in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, faptă prevăzută de art. 193 alin. 1 Cod penal şi instigare la loviri sau alte violenţe, faptă prevăzută de art. 47 Cod penal raportat la art. 193 alin. 1 Cod penal. La data de 29.09.2022, cauza penală a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, respectiv în jurul orei 14:00, cu ocazia solicitării scrise formulate de organele de poliţie cu privire la înregistrarea sesizării şi atribuirea numărului unic. Astfel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a luat la cunoştinţă în mod oficial de existenţa cauzei în data de 29.09.2022, în jurul orei 14:00”.

Fata de 17 ani și bărbatul de 28 de ani au fost reținuți joi seara pentru 24 de ore, măsura fiind dispusă de polițiști.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a dispus măsura preventivă a controlului judiciar în ceea-i ce-i privește pe cei doi. Și asta deoarece limita de pedeapsă pentru infracțiunile de care sunt acuzați este sub cinci ani, iar pentru a se dispune măsura preventivă a arestului la domiciliu sau măsura arestului preventiv, limita de pedeapsă trebuie să fie peste cinci ani.

Atât fata de 17 ani, cât și bărbatul de 28 de ani, despre care se spune că ar fi tatăl ei vitreg, vor trebui să respecte o serie de obligații în cadrul controlului judiciar, precum prezentarea la organul de poliţie desemnat cu supravegherea lor, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemați.

În cadrul audierilor, adolescenta de 17 ani nu a vrut să spună de ce și-a bătut colega în vârstă de 15 ani. Mama fetei de 17 ani a spus că nu se afla acasă în momentul în care a avut loc bătaia. De asemenea, femeia a mai spus că nu știa nimic despre bătaie.

https://www.bihon.ro/wp-content/uploads/2022/09/44512524450265WhatsAppVideo20220929at125657PM.mp4
https://www.bihon.ro/wp-content/uploads/2022/09/44512544450260WhatsAppVideo20220929at125633PM.mp4
https://www.bihon.ro/wp-content/uploads/2022/09/44512554450252WhatsAppVideo20220929at125241PM.mp4

Trimite articolul

X
7 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Ile says:
    October 1, 2022 at 6:15 pm

    Poliția ce-i m-ai mari hoți

    Reply
    • Cei mai "ce-i m-ai" says:
      October 2, 2022 at 11:34 am

      In cinci cuvinte ai reusit sa faci doua greseli. Cred ca e un nou record! Felicitari! Prezinta-te la scoala pentru premiu si eventual coronita. Esti “ce-l m-ai”!

      Reply
  2. Alergic la prosti says:
    October 1, 2022 at 9:46 pm

    Zdreanta de 17 ani si tat-su cameramanul sa putrezeasca in puscarie!!! Politia ce naiba asteapta?!

    Reply
  3. Adrian says:
    October 2, 2022 at 12:35 am

    Ce jeguri la pușcărie cu iei gunoaiele dracului ,ăștia nu merită decît să fie după gratii vreo 10 ani leaș da

    Reply
  4. DA says:
    October 2, 2022 at 8:02 am

    Jigodie in doua picioare. Sa faca puscarie mizeria aia.

    Reply
  5. Pop sanda says:
    October 2, 2022 at 9:17 am

    Organele competente să-și facă datoria
    Pușcărie pentru amândoi să le mai scadă apetitul de a mai bate pe cineva

    Reply
  6. derlei says:
    October 3, 2022 at 10:31 am

    Cand vad video-uri de genu sper sa nu mi se intample asta niciodata si tot o data imi invat copiii sa nu fie pe cealalta parte in calitate de agresor . Nu stiu cum as reactiona dar nu cred ca as fi foarte calm iar pentru “tatal “care sta si flmeaza ii doresc “numai de bine ” , tu in calitatea de adult aduci zero aport societatii, oamenii ca tine nu ar trebui lasa ti sa se inmulteasca

    Reply
  7. powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Un ajutor binevenit. De la bugetul local vor fi alocate sume pentru evenimentele dedicate persoanelor cu autism și sindrom Down

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Verificări stricte. Titularii locurilor de parcare vor fi verificați cu privire la actele mașinii și proprietatea locuințelor
    Primăria Oradea a schimbat regulamentul privind atribuirea locurilor de parcare de domiciliu, prin adoptarea de către consilierii locali a hotărârii privind digitalizarea procesului de obținere a unui loc de parcare pe raza municipiului.

    BIHON Sport local

    Cantonament finanțat din sponsorizări: Mihai Sorin Dringo se pregătește pentru Campionatul European la Birmingham
    Mihai Sorin Dringo, cel mai bun sportiv bihorean al anului 2025, se află la ora actuală într-un cantonament de pregătire, în localitatea Monte Gordo (Portugalia), alături de antrenorul său, Robert Olah.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    La ADLO, noua directoare este o orădeancă, venită din Coreea de Sud. Conducerile de la CAO și OTL, încă patru ani
    Primarul municipiului Oradea, Florin Birta, a anunțat, într-o conferință de presă, finalizarea procedurilor de selecție pentru conducerile a trei companii aflate în subordinea Consiliului Local: Compania de Apă, Oradea Transport Local și Agenția de Dezvoltare Locală Oradea.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Strada Caporal Constantin Mușat din Oradea s-a împărțit în trei, cu noi denumiri. Vezi care sunt modificările
    Consilierii locali orădeni au aprobat, în ședința din 26 februarie, hotărârea privind schimbarea parțială a denumirii străzii Caporal Constantin Mușat, în urma dezmembrării acesteia în trei tronsoane distincte.

    România

    VIDEO
    Russell Crowe, actorul premiat cu Oscar pentru „Gladiatorul”, îşi amână primele concerte din România pentru mai 2027
    Iniţial, Russell Crowe urma să aibă primele concerte în România în 4 şi 7 iulie, la Timişoara şi Bucureşti.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.