BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
România
Bolojan anunță reforma companiilor de stat: „Cei care nu vor accepta, să plece”

Bolojan anunță reforma companiilor de stat: „Cei care nu vor accepta, să plece”

De Maria Oprea
la 22 July 2025 18:24 Reactualizat la: 22 July 2025 19:02
2 Comentarii

Bolojan anunță reforma companiilor de stat: „Cei care nu vor accepta, să plece”

foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
22 July 2025 18:24 Reactualizat la: 22 July 2025 19:02
Premierul Ilie Bolojan și vicepremierul Dragoș Anastasiu au susținut marți, 22 iulie, de la ora 18:00, o conferință de presă pe tema reformei companiilor de stat.
Scris de Maria Oprea - Premierul Ilie Bolojan și vicepremierul Dragoș Anastasiu au susținut marți, 22 iulie, de la ora 18:00, o conferință de presă pe tema reformei companiilor de stat.

Trimite articolul

X

Premierul Ilie Bolojan a deschis conferința de presă subliniind că reforma companiilor de stat reprezintă elementul central al celui de-al doilea pachet de măsuri propus de Guvern.

“Gestionarea acestor companii are un impact economic important. Orice câștig în administrarea acestora este unul important pentru țara noastră și bugetul de stat. Asta înseamnă că orice reducere de subvenții de exemplu, este o economie în plus, orice creștere a calității serviciilor pe care le oferă cetățenilor este un plus, și orice control al cheltuielilor înseamnă o capacitate de investiții mai mare sau impozite care sunt încasate suplimentar la bugetul de stat”, a declarat Ilie Bolojan.

Reforma companiilor de stat include o serie de măsuri care vizează transparența, eficiența conducerii și claritatea evaluării performanțelor. Una dintre priorități este creșterea transparenței în administrarea acestor companii.

„Am convenit ca în perioada următoare, toate ministerele vor publica date despre cine administrează aceste companii, ce câștiguri au, și toate datele economice care dau o imagine cât mai fidelă. Nu este o rușine pentru cei care le conduc, să fie aceste date publice”, a explicat premierul.

O altă direcție este restructurarea managementului. Numărul membrilor din consiliile de administrație va fi redus, iar salariile acestora vor fi plafonate. În prezent, sunt cazuri în care, profitând de lipsa unui control riguros, „avem o situație în care se abuzează de prevederi legale”, a mai spus premierul, adăugând că nemulțumirea opiniei publice este de înțeles.

De asemenea, fiecare minister va reevalua indicatorii de performanță folosiți pentru a măsura activitatea companiilor din subordine. În multe cazuri, acești indicatori sunt considerați superficiali și irelevanți, motiv pentru care vor fi actualizați pentru a reflecta mai bine realitatea.

„În acest caz, există două direcții de acțiune – ori noi indicatori vor fi acceptați de către cei care conduc aceste companii, iar dacă nu vor accepta indicatorii, înseamnă că sunt niște probleme legate de profesionalismul acestor directori. Cei care nu vor accepta, să plece”, a spus premierul Bolojan.

Pierderile majore vin de la 7 companii mari

Vicepremierul Dragoș Anastasiu a subliniat că lipsa de performanță este una dintre marile probleme ale companiilor de stat. A oferit exemplul unui aeroport din România, care are 1.400 de angajați, comparativ cu un altul din Europa, cu același număr de pasageri, dar doar 800 de angajați.

Anastasiu a anunțat că Guvernul va adopta un memorandum care prevede formarea unui grup de lucru interministerial pentru eficientizarea întreprinderilor publice. În România există 1.326 de companii de stat, însă doar 315 dintre acestea generează 96% din cifra totală de afaceri.

„Dacă începem puțin să triem și punem deoparte toate companiile centrale, toate regiile autonome, precum și companiile locale care au impact – cifre de afaceri peste 50 de milioane de lei – avem 315 întreprinderi publice care fac 96% din cifra de afaceri a tuturor întreprinderilor”, a precizat vicepremierul.

Acestea au 173.000 de angajați dintr-un total de 256.000 și generează aproape toate veniturile (127 miliarde de lei). Din totalul subvențiilor de 14 miliarde, aceste 315 companii absorb 13,6 miliarde. Profitul aparent – 15 miliarde – scade la circa 1 miliard de lei după eliminarea subvențiilor.

Pierderile majore vin de la șapte companii mari, precum CFR SA, Electrocentrale Craiova SA, Unifarm SA, CFR Marfă SA, Compania Municipală Termoenergetica SA, Metrorex SA, Complexul Energetic Valea Jiului SA. De asemenea, sute de companii locale fie nu raportează date, fie au venituri zero sau sunt pe pierdere.

Vicepremierul a precizat că reformele vor fi făcute cu sprijinul Comisiei Europene și OECD, pentru a respecta jaloanele asumate prin PNRR și a evita alte penalizări. Datele complete vor fi publicate în curând, potrivit vicepremierului.

Trimite articolul

X
Taguri:
companiile de stat ,
guvern ,
ilie bolojan ,
pachet de masuri ,
reforme ,
vicepremierul Dragoș Anastasiu
2 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Una says:
    July 22, 2025 at 9:32 pm

    Am mai văzut filmul ăsta pe vremea lui Băsescu. Dacă Bolojan a vopsit 7 clădiri în Oradea credeți ca o sa meargă aceeași vrăjeală a lui Băsescu ?
    Defapt e vorba doar despre protejarea mafiei, pentru asta au și furat alegerile ..

    Reply
    • VioZ says:
      July 23, 2025 at 12:10 pm

      Eu cred ca tu esti….unul!!!

      Reply
  2. powered by Surfing Waves

    România

    Raed Arafat, suspect într-o anchetă penală a Parchetului Militar, privind achiziţia unui elicopter SMURD
    Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat a fost audiat și a fost pus sub acuzare într-un dosar al Parchetului Militar.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    VIDEO
    Peste 400 de muniții din al Doilea Război Mondial, distruse în trei explozii controlate de ISU Bihor
    Misiunea de distrugere a munițiilor s-a desfășurat în cursul zilei de marți, 21 aprilie, în locul numit „Pășunea Mierlău” din comuna Hidișelu de Sus.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    FOTO-VIDEO
    Lucrările pentru siguranța acumulării Sălard, aproape de finalizare
    Investiția este susținută prin Planul Național de Redresare și Reziliență și vizează adaptarea infrastructurii hidrotehnice la condițiile actuale de risc și climă.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    UPDATE Un bărbat s-a aruncat de la etajul 2 al Spitalului Județean. Este resuscitat de medici
    Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de marți, 21 aprilie.

    România

    Bolojan: Vom iniția discuții cu grupurile USR, UDMR, minorități să clarificăm funcționarea unui guvern minoritar
    Președintele PNL, premierul Ilie Bolojan, a anunțat că partidul pe care îl conduce va începe discuții cu grupurile politice care susțin actualul guvern - USR, UDMR și grupul minorităților naționale - pentru a clarifica în ce formulă ar putea funcționa un guvern minoritar. 2

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Nepăsarea costă. Un gest aparent banal a provocat pagube serioase în Parcul Petőfi
    Primăria Municipiului Oradea semnalează apariția unor comportamente iresponsabile care au afectat recent zona lacului din Parcul Petőfi. 2
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X