Guvernul a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță de urgență care prevede prelungirea mecanismului de sprijin introdus în vara acestui an, astfel încât acesta să se aplice până la 31 decembrie 2026.
Măsura vizează persoanele cu venituri reduse, care pot primi lunar suma de 50 de lei, destinată exclusiv plății facturilor la energie electrică. Inițial, ajutorul era programat să fie acordat până la finalul lunii martie 2026, însă Executivul propune acum extinderea perioadei de aplicare cu încă nouă luni.
Proiectul de OUG aflat în dezbatere publică modifică prevederile stabilite prin OUG nr. 35/2025, act normativ care a instituit mecanismul de sprijin începând cu 1 iulie 2025. Potrivit noilor propuneri, măsurile de protecție socială ar urma să se aplice în intervalul 1 iulie 2025 – 31 decembrie 2026.
În contextul prelungirii schemei de ajutor, autoritățile propun și ajustarea criteriilor privind stabilirea eligibilității beneficiarilor. Astfel, la calcularea venitului mediu net lunar nu vor mai fi luate în considerare veniturile realizate în anul 2024, așa cum prevede legislația actuală, ci veniturile cumulate obținute în anul anterior depunerii cererii de sprijin.
Conform OUG 35/2025, pot beneficia de ajutor persoanele singure cu un venit net lunar de cel mult 1.940 de lei, precum și familiile al căror venit net lunar pe membru nu depășește pragul de 1.784 de lei. Sprijinul financiar nu se acordă automat, ci doar în baza unei cereri depuse de solicitant.
Cererea poate fi transmisă atât online, cât și cu sprijinul reprezentanților oficiilor poștale sau ai primăriilor, pentru a facilita accesul persoanelor care nu dispun de mijloace digitale.
Guvernul susține că prelungirea mecanismului este necesară pentru protejarea categoriilor vulnerabile, în contextul menținerii presiunii costurilor cu energia asupra bugetelor gospodăriilor cu venituri mici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!