BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
România
Domeniile cu cele mai multe angajări de specialiști și manageri, unde candidații cer salarii mai mari cu 15%-20%

Domeniile cu cele mai multe angajări de specialiști și manageri, unde candidații cer salarii mai mari cu 15%-20%

De Ramona Pașcu
la 20 March 2025 12:11

Domeniile cu cele mai multe angajări de specialiști și manageri, unde candidații cer salarii mai mari cu 15%-20%

20 March 2025 12:11
În primele luni ale acestui an, aproape 12.000 de joburi au fost oferite specialiștilor cu un nivel de senioritate de peste 5 ani și managerilor din diverse domenii.
Scris de Ramona Pașcu - În primele luni ale acestui an, aproape 12.000 de joburi au fost oferite specialiștilor cu un nivel de senioritate de peste 5 ani și managerilor din diverse domenii.

Trimite articolul

X

Printre sectoarele cu cea mai mare cerere pentru acești candidați se numără retailul, construcțiile, transporturile, serviciile, industria alimentară și producția, transmite eJobs. Angajatorii sunt în căutare activă de specialiști în financiar-contabilitate, vânzări și tehnici, cu un accent deosebit pe ingineri din sectorul construcțiilor și instalațiilor, cu experiență medie spre senior.

„Pe anumite specializări, precum ingineri, specialiști în vânzări, finanțe și contabilitate, dar și IT, cererea depășește oferta, ceea ce face dificilă identificarea și atragerea candidaților pentru pozițiile deschise. În funcție de nivelul de specializare, senioritate sau complexitatea procesului de recrutare, închiderea unei poziții poate dura între 45 și 90 de zile, sau chiar mai mult în cazul posturilor manageriale”, declară Olivia David, recruitment manager la Skilld, agenția de recrutare a eJobs România.

Cerințe pentru joburile de seniori și manageri

Angajatorii caută candidați cu studii superioare și competențe avansate în limba engleză, iar pentru anumite roluri, cunoașterea unei a doua limbi străine (germană, franceză, spaniolă sau italiană) devine esențială, în special pentru pozițiile din centrele de servicii sau customer support. În plus, experiența relevantă de minimum 1-2 ani este cerută, iar pentru rolurile de seniori, stabilitatea profesională anterioară este un factor apreciat de recrutori.

„Pentru joburile entry-level, recrutorii pot fi mai flexibili, dar în cazul pozițiilor de specialiști, angajatorii vor candidați care să vină pregătiți, să manifeste un interes real pentru companie și să pună întrebări pertinente la interviu”, adaugă David.

Provocările în recrutarea seniorilor și managerilor

Deși există un interes ridicat pentru aceste categorii de candidați, angajatorii se confruntă cu o serie de dificultăți în ocuparea posturilor. Una dintre cele mai mari provocări constă în diferențele dintre așteptările salariale ale candidaților și bugetele disponibile ale companiilor.

„Mulți candidați care doresc să facă o schimbare sunt motivați de o ofertă salarială cu 15-20% mai mare decât cea actuală. În plus, un fenomen frecvent este acela de contraofertare din partea angajatorului actual, ceea ce face ca mulți angajați să rămână în compania lor după ce au primit o propunere de job”, explică aceasta.

Pe măsură ce avansează în carieră, mulți candidați își doresc mai mult echilibru între viața profesională și personală, iar un regim de lucru flexibil (remote sau hibrid) devine din ce în ce mai important. Totodată, accesibilitatea sediului angajatorului prin transport public sau apropierea de locuința candidaților este un alt factor important în luarea deciziilor de carieră.

Din cele 2,5 milioane de aplicări înregistrate în acest an, 510.000 provin din partea specialiștilor cu mai mult de 5 ani de experiență, iar aproape 120.000 sunt aplicări din partea managerilor. Cele mai multe aplicații au fost înregistrate pentru joburile din retail, construcții, servicii, producție și transport/logistică.

Trimite articolul

X
Taguri:
angajare ,
locuri de munca ,
manager ,
salarii ,
specialist
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Ucigașul care a ținut o femeie în fața trenului, pe un pod CFR din Oradea, va sta 12 ani în închisoare
    Punct final în dosarul lui Adalbert Erdei, autorul unei crime de o cruzime rară, comisă în urmă cu un an, pe un pod CFR din Oradea.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Pedofilul care a filmat doi orfani în ipostaze sexuale, condamnat definitiv la 17 ani și 10 luni de închisoare
    Lucian Titti, bărbatul de 54 de ani, originar din Ciumeghiu, care a fost acuzat de comiterea mai multor infracțiuni, printre care pornografie infantilă și trafic de minori, a fost condamnat definitiv la 17 ani și 10 luni de închisoare.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    După trei ani de pierderi, Termoficare Oradea vrea să ajungă anul acesta pe zero sau la un mic profit
    Directorul general al societății Termoficare SA Oradea, Călin Ungur, a prezentat bilanțul activității pentru anul 2025 în cadrul unei conferințe de presă, la care a participat și city managerul Primăriei Oradea, Sebastian Lascu. 1

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Curtea de Apel Oradea: bihoreanul care și-a lovit intenționat cu mașina un vecin va executa 8 ani de închisoare
    Viorel Vese, bărbatul de 56 de ani, din localitatea bihoreană Surduc, judecat sub acuzația că l-a lovit deliberat cu mașina pe un vecin și pe copilul de doar 2 ani al acestuia, a fost condamnat definitiv la 8 ani de detenție.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Accident pe Centura Săcueni. O mașină a ajuns cu roțile în sus
    Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de joi, 5 martie.

    FC Bihor

    Ioan Hora: „De fiecare dată după o înfrângere am reușit să ne autodepășim și să facem un meci bun”
    Sâmbătă, 7 martie, de la ora 12:00, FC Bihor joacă derby-ul pentru play-off cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe. Miza meciului și vremea bună ar putea duce la un record de asistență în acest sezon pe Stadionul Iuliu Bodola.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.