Premierul Ilie Bolojan a confirmat miercuri că Executivul finalizează un pachet amplu de reforme care vizează atât interzicerea cumulului pensiei cu salariul în cazul pensiilor speciale, cât și modificări majore ale legii privind pensiile de serviciu, notează HotNews.ro. Măsurile urmăresc reducerea cheltuielilor de personal și reconfigurarea unor sisteme considerate dezechilibrate din punct de vedere bugetar.
Premierul a anunțat că Guvernul va introduce o lege prin care persoanele aflate în pensie specială – considerate necontributive – nu vor mai putea cumula pensia cu salariul plătit tot de la buget. El a precizat că măsura nu presupune reduceri salariale, ci un mecanism de eficientizare a resurselor umane din sistemul public.
„Avem cel puțin 15.000 de posturi în care avem oameni care sunt practic la pensie, care s-au reangajat imediat după pensionare în sectorul public. În momentul în care există această interdicție, o bună parte din acești oameni care sunt angajați ar opta într-o variantă sau alta și foarte probabil ar renunța la funcția din sectorul public. Acele posturi devin vacante, nu mai pot fi ocupate. Și deci, o reducere a cheltuielilor de personal înseamnă și această metodă. Nu înseamnă tăieri de salarii. În această situație este oportun să adoptăm acest proiect respectând prevederile constituționale în așa fel încât să avem aceste efecte”, a explicat șeful Guvernului.
Ilie Bolojan a precizat că domenii precum sănătatea și educația nu vor intra sub incidența interdicției, având în vedere lipsa de personal și imposibilitatea înlocuirii rapide a unor specialiști.
„În educație sau în sănătate aceste cumuluri sunt situații excepționale care sunt date de anumite realități, de exemplu, un deficit de profesori de fizică pe care îl avem și atunci un profesor de fizică pensionar, dacă e imposibil să-l înlocuiești, mai bine să rămână în continuare în activitate dacă dorește sau deficit în anumite zone din țară de profesori sau de cadre medicale. S-ar putea să ai un spital mai mic unde nu există o atractivitate mare pentru medici și atunci dacă am un medic bun, el poate să rămână în continuare dacă nu are cine să-l înlocuiască, decât să se desființeze o secție de spital”, a explicat premierul.
Tot miercuri, premierul a confirmat că proiectul de lege privind pensiile speciale ale magistraților este finalizat și are susținerea coaliției de guvernare. Înainte de a ajunge în Parlament, documentul va fi transmis Consiliului Superior al Magistraturii pentru aviz, iar Bolojan a anunțat că va solicita o analiză rapidă, subliniind că instituția „să nu aștepte 30 de zile” pentru a decide. Noua variantă a legii introduce o schimbare majoră: creșterea perioadei de tranziție către vârsta standard de pensionare de 65 de ani, care se va întinde pe 15 ani.
Executivul a publicat proiectul în procedură de transparență decizională, precizând în comunicatul oficial: „Conform proiectului de lege, cuantumul pensiei va reprezenta 55% din baza de calcul reprezentată de media indemnizațiilor brute din ultimii 5 ani, dar nu mai mult de 70% din ultima indemnizație netă. Totodată, perioada de tranziție până la vârsta de pensionare de 65 de ani va fi de 15 ani, calculată începând cu 1 ianuarie 2026. În cei minimum 25 de ani vechime în magistratură necesari ieșirii la pensie, perioada asimilată de activitate în alte domenii juridice, va fi de 10 ani”.
Reforma pensiilor magistraților și interdicția cumulului pensie–salariu pentru beneficiarii de pensii necontributive urmează să fie adoptate în perioada următoare, Guvernul estimând că măsurile vor aduce o economie substanțială la bugetul de stat și vor contribui la reașezarea sistemului public pe baze sustenabile.
Trimite articolul
XPerioada de tranziție de 15 ani este enorm de mare, cum era și cea de 10 ani dealtfel, de ce nu se elimina toate pensiile speciale fara nici o excepție, si toate sa fie bazate strict pe contributivitate pe toată perioada lucrata și nu raportată la ultima lună sau ultimii 5 ani, nimeni nu trebuie să aibă privilegii după pensionare, toate pensiile speciale trebuie eliminate definitiv pentru toți beneficiarii lor inclusiv cele aflate în plată.
-
Așa cum s-a tăiat de la pensionarii săraci în mod imediat, tot așa trebuia procedat cu magistrații. Fapt ce arată că Bolojan doar face joc de glezne. El este pus acolo să nu schimbe nimic ci doar să împovăreze situația cu taxe și impozite. Atâta poate!
-
Complet de acord. Dar ce poti face cand PSD e cel mai mare mare partid din coalitie? Si boborul voteaza PSD+AUR in proportie de 60%. Avem ce votam.