Camera Deputaților a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege inițiat de deputatul USR Radu Miruța, actual ministru al Economiei, care obligă Direcția Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări să treacă integral în zona digitală.
Deși România a făcut un pas important în 2024, când a mutat mare parte din procedura de înmatriculare în mediul online, o etapă esențiala a rămas tot la ghișeu și anume obținerea datelor de conectare la platforma electronică. Noua lege elimină complet acest paradox birocratic.
Odată ce va fi promulgată de președinte, Direcția Generală Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor va fi obligată să creeze automat conturile de utilizator pe site-ul propriu şi să furnizeze datele de acces printr-un flux 100% digital. Fără programări, fără drumuri inutile şi fără dosare cu șina.
Potrivit inițiatorului, măsura este un pas necesar pentru modernizarea administrației publice şi pentru reducerea timpului pierdut de cetățeni cu proceduri care pot fi automatizate. Implementarea completă a sistemului online ar urma să eficientizeze activitatea instituției, să reducă presiunea pe ghișee şi să elimine, în mare parte, interacțiunea directă cu funcționarii.
Dacă autoritățile vor respecta termenele şi vor pune rapid în aplicare noua obligație, România ar putea bifa una dintre cele mai importante digitalizări din ultimii ani, un proces care transformă înmatricularea auto dintr-un maraton birocratic într-o formalitate rezolvabilă de pe laptop sau telefon.
Citiți principiile noastre de moderare aici!