Dosarul în care sunt judecaţi foştii ofiţeri SRI, Ovidiu Soare şi Gheorghe Dumitrache, precum şi fostul consilier prezidenţial Emil-Cico-Dumitrescu, a fost trimis la Curtea Constituţională. Instanţa supremă a decis suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate de avocaţii celor trei
În Maramureş există pericolul producerii avalanşelor pe creste din cauza temperaturilor ridicate din ultimele ore, conform Administraţiei Naţionale Apele Române Baia Mare.
Foştii proprietari care nu şi-au recuperat imobilele naţionalizate primesc despăgubiri începând de marţi. Este vorba despre acei proprietari care nu au vrut în schimb acţiuni la fondul Proprietatea.
O româncă de 24 de ani este căutată de poliţia din Florenţa după ce a refuzat, acum 2 zile, să oprească la semnul unui poliţist.
Poliţiştii bucureşteni au reţinut un violator în serie care a atacat în ultima săptămână mai multe femei din Capitală.
Un balcon de la etajul opt al unui bloc din Bârlad s-a prăbuşit în această dimineaţă. În cădere, a avariat şi balconul de la etajul unu, dar şi mai multe maşini.
A fost cea mai friguroasă noapte din această toamnă. La Joseni, în judeţul Harghita, termometrul a arătat -12 grade Celsius, iar la Miercurea Ciuc -10,5 grade Celsius.
A fost la un pas de moarte la naştere, iar părinţii spun că medicii au fost cei care l-au condamnat pe viaţă. Este povestea tristă a lui Sebastian, un copil de trei luni şi jumătate, care nu vede, nu aude şi nu se poate hrăni. Părinţii acuză medicii că nu şi-au făcut datoria.
"Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui". Aşa sună una din fericirile biblice. Ţinând cont de ea - mai mult sau mai puţin - Guvernul a hotărât mărirea cu 25% a salariului clericilor care lucrează în zone greu accesibile, dar şi pentru căpeteniile bisericii.
Moneda unică europeană este în continuă creştere. Euro a trecut în marţi dimineaţă de pragul psihologic de 3,5 lei pe piaţa valutară.
powered by Surfing Waves
România
Patru din zece români consideră că organizarea de alegeri parlamentare anticipate ar fi cea mai bună soluţie pentru depăşirea actualei crize politice, în timp ce peste jumătate preferă formarea unui nou guvern bazat pe actualele partide din Parlament, potrivit Barometrului Informat.ro - INSCOP Research, realizat în perioada 11-14 mai 2026.
Economic
Autoritățile fiscale au oficializat în ultimele săptămâni introducerea în formularul 100 a două noi contribuții de solidaritate cu aplicare temporară.
Economic
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a pus în dezbatere publică un proiect de ordin care va modifica substanțial modul în care sunt realizate tranzacțiile cu autovehicule în România.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Din 25 mai până în 17 iunie are loc sesiunea de înscriere a copiilor la creșă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un an și 4 luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un incident tragic a avut loc în cursul zilei de vineri, 22 mai, în centrul Oradiei, pe strada Vasile Alecsandri.
Bihon CSM Oradea
CSA Steaua București și CSM Oradea s-au întâlnit vineri seara la Bazinul Steaua, în meciul 3 din finala Superligii Naționale de polo. Partida s-a încheiat cu scorul de 15-14, după o dispută echilibrată și tensionată, care a avut nevoie de penalty-uri de departajare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cursul zilei de vineri, 22 mai, în jurul orei 19:20, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă aflată în construcție, situată pe strada Calea Clujului din municipiul Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un nou incident a avut loc pe Centura Oradea, la doar o zi după ce un șofer a fost filmat circulând pe contrasens în apropierea magazinului Auchan.
1
Cultură
În Noaptea Muzeelor se va derula cea de-a XI-a ediție a manifestării Muzeele orădene împreună!
Educație
Antonia Cozma și Carla Negruț de la Liceul de Arte au obținut premiul I la faza națională a Olimpiadei de Arte Vizuale.