Între 18 şi 21 martie, Palatul Parlamentului va găzdui Târgul Internaţional de Turism Holiday Market .
Europarlamentarul PD-L a vorbit în plen despre proiectul Nabucco, priorităţile preşedinţiei spaniole, Republica Moldova sau despre axa Rin-Main-Dunăre.
După ce extazul din imobiliare, auto şi comerţ s-a transformat în agonie iar după ce companiile au trecut de pe investiţii pe subzistenţă, câteva roluri au devenit şi mai importante.
Într-o adresă trimisă direcţiilor judeţene de sănătate publică, Ministerul Sănătăţii cere tuturor medicilor să se vaccineze împotriva noi gripe. Personalului medico-sanitar care refuză vaccinarea i se va interzice prestarea de activităţi medicale care presupun prezenţa pacienţilor, se arată în document.
Băiatul în vârstă de 10 ani se dădea cu sania pe o uliţă din sat. În momentul în care a ieşit pe drumul judeţean, acesta a fost lovit de şeful de post din comuna Albeşti care conducea sub influenţa alcoolului.
Eclipsele de lună au loc în medie de două ori pe an. Fiecare eclipsă este vizibilă doar pentru jumătate de planetă, când Pământul îşi proiectează umbra pe satelitul nostru natural.
Traian Băsescu este la ultimul mandat. După încheierea acestuia, şeful statului "a terminat-o cu politica". Declaraţia a fost făcută marţi seară, la postul de televiziune OTV.
Meteorologii au instituit cod galben de ninsori şi viscol in ziua de duminică, pentru sud-vestul ţării şi zona de munte, unde va ninge, iar vântul va avea intensificări susţinute viscolind ninsoarea, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.
Cel mai cunoscut personaj legat de sarbatoarea Nasterii Domnului este, fara indoiala, Mos Craciun. El a aparut in secolul al XIX-lea, in forma in care il cunoastem cu totii.
Singurul hotel de gheata din Romania, Ice Hotel, de la Balea Lac, a fost deschis pentru turisti, miercuri, pentru al cincilea an consecutiv.