Măsura a fost dispusă prin ordonanță președințială și pusă în aplicare în după-amiaza zilei de 29 ianuarie întrucât băiatul nu a intrat la cursurile online și nu a continuat evaluarea medicală.
„Având în vedere neîndeplinirea, de către familia respectivă, a obligațiilor asumate în urma hotărârii Comisiei pentru Protecția Copilului prin care a fost instituită măsura de protecție specială a supravegherii copilului în familie, s-a depus în instanță ordonanța președințială în vederea preluării, în regim de urgență, a minorului”, a declarat, vineri, Smaranda Marcu, purtător de cuvânt al DGASPC Timiș.
Potrivit reprezentanților instituției, instanța a admis solicitarea, iar ordonanța a fost pusă în aplicare în aceeași zi.
„Ordonanța a fost pusă în aplicare în după-amiaza zilei de 29 ianuarie 2026”, a precizat Smaranda Marcu.
În urma acestei decizii, drepturile părintești ale familiei sunt suspendate temporar.
„Drepturile părintești sunt suspendate până la pronunțarea plasamentului”, a mai transmis purtătorul de cuvânt al DGASPC Timiș.
Citește întreaga știre aici.
Trimite articolul
XE si normal….
Dupa ce mămică-sa a refuzat sa isi dea semnatura pentru ca acest copil cu mari probleme sa fie dus si verificat intr-o institutie psihiatrica de specialitatea, tinut sub observatie si obtinand un rezultat asupra analizei efectuate, e normal sa fie decazuti din drepturi parintii.
Ce mai poti sa zici…,traim niste vremuri cand lumea nu mai poate fi tinuta in frau,cand libertatile le interpreteaza fiecare cum vrea,cand pe multi parinti nu-i mai intereseaza soarta copiilor,cand pe profesori nu-i mai intereseazaexcelenta,cand societatea este pasiva,individualista,cand asistentii sociali mimeaza munca si interesul pentru cazurile cu probleme …si cate ar mai fi de amintit,toata lumea vede…toata lumea tace!……pentru ca oricum vorbim in van….
Sa ne ajute Bunul D-zeu…si sa fie Pace!
Rușine Statului Român corupt până în pânzele albe. Cum educi o societate fără pedepse potrivit infracțiunii!